View Single Post
  #155  
Vechi 09.09.2011, 15:32:11
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Un articol interesant despre calugarie si casatorie (par. Papacioc)

Redau un fragment:


Sunteti în lume. Până te decizi care îti este calea mântuirii, problema se pune: cum stai în lume? Te căsătoresti, sau nu te căsătoresti, adică te duci la mânăstire? Sunt două pozitii, căci n-ai cum altfel. Este si a treia, dar e falsă: "Nu mă căsătoresc, dar nici la mânăstire nu mă duc!" Trăiesti amestecat si trăiesti bălos, adică esti ispitit din toate părtile, nici nu stii ce vrei si nu ai râvnă pentru viata duhovnicească. Dar cei mai multi se căsătoresc, după cum a lăsat Dumnezeu, si cei mai putini se duc la mânăstire.


In ce priveste dorul de călugărie, ăsta este cel mai mare lucru, frate. Vezi, nu trebuie să te duci socotind numai că e bine. Ci dintr-o înaltă socotintă. Trebuie să te duci dintr-o necesitate sufletească. Asa cum, într-un fel, apar simptomele acelea de nebunie pentru Hristos. Si cu un nebun nu te poti întelege. El una si bună stie: "Mă duc pentru Hristos".

Căci se spune, spun Evangheliile în tot felul: Cine nu ia crucea si nu-Mi urmează si nu lasă tată si mamă si sot ori sotie, acela nu Mă iubeste. Chiar în Evanghelia de astăzi, spunea că unii se fac pe sine fameni pentru împărătia cerurilor. Adică, înfrânarea de la plăceri.

Asa că intrarea în mânăstire este intrare în cer. E o lume mai putin ca lumea. Din contră: desi călugării sunt oameni si ei, au, însă, rânduieli unde trebuie să-si taie voia. Si nu e usor, bineînteles. Vezi, eu v-am spus de atâtea ori: dacă te duci la mânăstire nu te duci ca să găsesti neapărat mânăstirea. Sâ faci tu mânăstire! Să duci o viată asa cum trebuie. Si asta înseamnă că tu faci mânăstire. Sunt voturile călugăresti, tăierea voii. Mai ales, asta trebuie să o faci cu dragoste, si neapărat trebuie facută. Ăsta ar putea să fie punctul care ar caracteriza viata unui călugăr bun - tăierea voii.


Scopul nuntii este ajutorul spre mântuirea reciprocă, stimularea celuilalt spre mântuire. Pentru că există o fortă ascunsă, care de multe ori nu se vede: nu stii ce te cheamă spre ea, spre casa ta sau spre el. Asta e iubirea, care joacă un rol mântuitor si creator, întotdeauna.

Faptul că există un punct de atractie în căsătorie, că te înveseleste, că prinzi puteri, nu te descurajezi, nu esti adormit, vorbeste de la sine. Este însăsi Taina Nuntii. Plus copiii, care joacă un rol determinativ. Până la urmă sunt niste îngerasi, de îti stă mintea în loc când îi vezi miscând si când încep să-ti pună întrebări. Te miri: "Cine, Doamne, le dă lor în minte?"

Va să zică, această unitate de iubire, de dragoste, de inimă, care este în familie, asta pune în om puterea de a crea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci, căsătoria înseamnă o dorintă si o educatie spre mântuire, având element sigur iubirea. Dar dacă te gândesti numai la plăceri, astea se consumă si iubirea încetează, pentru că se vestejeste, pentru omul care nu e crestin.

Căsătoria este un prilej de întărire crestină a unuia cu celălalt si, cum spun, cu adevărat, chiar dacă vine si ca figură de stil, să umplem Raiul de copii crestini! Căsătoria face adânc Raiul de crestini. Călugăria e o altă viată, e o nebunie pentru Hristos, e o ducere cu totul în altă lume, prin renuntare la personalitate, la voia proprie, voia pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Vointa liberă, ratiunea si afectele, toate aceste lucruri le avem ca puncte formate, de om întreg, asemenea lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri, la călugărie trebuie să le dobori, să-ti tai voia, să faci ce îti zice celălalt, chiar dacă nu-ti convine, si sâ iei crucea si sâ-Mi urmezi Mie! Cruce înseamnă să duci ceea ce nu-ti convine.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote