Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei și al Întregului Orient a transmis în 3 martie o scrisoare pastorală prin care a prezentat beneficiile și ce presupune postul, informează Patriarhia Antiohiei pe pagina de Facebook.
„Postul este calea prin care ajungem la dragostea față de aproapele, dragoste pe care Dumnezeu o vrea în întreaga lume acum și pentru totdeauna”.
„În fiecare an Sfântul Post ne pune în față adevărul suprem: cel care urmează calea Luminii și a Învierii este cel care își dedică inima sa lui Dumnezeu prin acte de milostenie, iubire și bunătate”, a spus Preafericirea Sa
În continuare, Patriarhul Antiohiei a explicat în mesajul pastoral ce ne învață postul:
prin suferință și cruce ajungem la Înviere;untdelemnul milosteniei este pentru a ne vindeca sufletele noastre spre a ajunge să-L întâlnim pe Mesia;sufletul nostru este supus păcatului și trebuie curățat prin pocăință.
Patriarhul a recomandat ca în perioada postului, care începe luni, „să ștergem din inimă murdăria ce este asupra noastră și să ne îndepărtăm fața de la problemele ce sunt acum în lume spre a reflecta la Hristos cel răstignit și astfel să aflăm unde este izvorul puterii și al binelui”.
În scrisoarea pastorală transmisă cu o săptămână înainte de începerea Postului Mare, Patriarhul a prezentat apoi rolul iertării în viziunea creștină: „iertarea este cheia ce ne deschide drumul spre a primi lumina Învierii”.
Mesajul pastoral al Patriarhul Ioan al X-lea a cuprins și rugăciuni înălțate lui Dumnezeu pentru pace în Orient și în întreaga lume, dar și pentru cei doi mitropoliți de Alep răpiți în anul 2013.
În încheiere, Patriarhul a transmis: „Vă dorim un post binecuvântat și fie ca Învierea Domnului sa vină cu bucurie peste voi toți. Domnul sa va binecuvânteze pe voi, pe copii voștri, pe frații voștri și întreaga familie. Să vă dăruiască Dumnezeu din lumina harului Său, El cel care este binecuvântat întru veșnicie”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|