[ory]

...Doamne!,mie mi se face rau cand aud astfel de remarci,nu-mi pot crede ratiunii cum putem concepe asemenea aberatii despre mantuire si slujirea fata de Dumnezeu.
Cine spune ca cel care pleaca din manastire,sau oricare alt om.nu are mantuire?Si,cine spune ca cel care paraseste niste"ziduri",il paraseste neaparat pe Dumnezeu?!...Numai crestinii pot emite asemenea tampenii,si nu cei cu duhul,caci intru duh smerit si duh plin de iubire nu ai cum sa concepi asemenea lucruri,deci raman cei cu numele si cu statutul subtil dar marinimos de atata mandrie si vrednicie cu o asemenea judecata.Nu este nevoie de discernamant,nu este nevoie de o analiza amanuntita si obiectiva a situatie(care prezinta in esenta destule vicii de sens),este nevoie doar de "asazisa"credinta pentru a judeca si a marginaliza astfel de oameni,oamenii ai nimanui care indraznesc a parasi zidurile reci si ostile ale manastirii,si in nici un caz ale Lui Dumnezeu,fiindca Dumnezeu nu cred ca poate salaslui intr-un mediu atat de rece,de formal si de capricios cum sunt acolo.Acolo,iubirea nu joaca absolut nici un rol,pentru ca majoritatea considerentelor crestinesti,cele adevarate emise de Insusi Dumnezeu,acolo sunt contorsionate,transfigurate in niste legi neconventionale de traire in credinta,si implicit in departajarea de adevarata credinta.
Daca este sa analizez cele zece porunci,cele care garanteaza mantuirea,constat ca in cadrul acestora nu este stipulata nicidecum aceasta situatie,delicata,de altfel,a calugariei.Calugaria nu are nimic de-a face cu Cartea de capatai a credintei,si a nume Biblia,nicaieri in biblie nu veti gasi acest concept,nicidecum atat de inversunat si potrivnic firii omului.Si-atunci,cine suntem noi sa consideram parasirea manastirii un pacat capital,cand el nici nu exista ca si pacat?!
In cele zece porunci spune sa nu poftesti la femeia aproapelui,nu sa nu poftesti la nici o femeie si sa te dedici castitatii.A ajuns aceasta tagma.,mai degraba o mandrie mai presus de lege,si nicidecum o abordare binecuvantata in virtutea legii.Dar nici nu dorim sa ne dam seama,fiindca suntem prea prinsi si inchistati in prejudecati si in duhul innaltator al judecatii de oameni.
Este frumoasa calugaria,este deosebita,dar nu are sensul ireversibilitatii,si nici nu-si poate renega credinta renuntarea acesteia.Este o absurditate,credinta inseamna cu totul altceva,decat sa traiesti constrans de niste legi,neregasit in ele,pe care nici macar nu le intalnesti in legile de capatai,si anume in cele zece porunci.
Am mai spus in repetate randuri,dar nu vrea sa vada si sa inteleaga nimeni.Exista multe erori intr-o astfel de viata,unele destul de evidente,dar nimeni nu-si asuma haosul provocat de acestea.Iar cel mai elocvent este integrarea in manastire de la varsta de 15-17 ani,specifica unui procent de aproximativ 80% din existenta indivizilor din manastire.Asta spune totul despre aceasta posibilitate,de multe ori iminenta,de parasire a manastirilor.Se spune ca atunci cand pleci in manastire te lepezi de lume,in cazul procentului de mai sus nu faci decat sa te lepezi de scoala,si deci,de invatatura,iar astfel nu ai cum sa intelegi manastirea,daca nu ai inteles inainte lumea pe care ai parasit-o,de aceia se ajunge ulterior la parasirea acestui cadru monahal,la fel de misterios ca si lumea sociala pentru un individ care nu poate sa se bazeze pe principii bine definite si veridice in existenta insasi.
Suntem subiectivi,"credinciosi" si subiectivi...eu asta inteleg,si nu putem dovedi altfel.altfel decat cu argumente puerile...