Citat:
În prealabil postat de iana
Spui ca nu realizez maretia Ortodoxiei. Ba poate chiar am exagerat, ajungand in cele din urma sa cred ca e doar utopie. Oricum maretia Ortodoxiei nu o intalnesc in biserica zilelor noastre.
|
De multe ori aleg in functie de ceea ce imi doresc, de asteptarile mele, de ceea ce mi se ofera. Insa tot de atatea ori imi amintesc ca ar trebui sa ma intreb ce asteapta Dumnezeu de la mine; Care intai mi-a dat El insusi multime de daruri, dar pe care asteapta sa le lucrez.
Viktor Frankl (psihiatrul vienez, fondator al logoterapiei) ii scotea pe multi din fundaturi existentiale mutand accentul intrebarii de la propriul eu la Dumnezeu (sau viata, ca nu toti erau credinciosi). Deznadajduiti, aflati in mare impas, unii se intrebau: Ce sa mai astept eu de la viata? Ce-mi mai poate oferi? VF le spunea: Intreaba-te ce poti oferi tu vietii, pentru ca tu te afli in viata cu un anumit scop. Ai un rost pe care trebuie sa-l gasesti. Sensul ti-l da ceea ce faci, nu ceea ce primesti.
In aceeasi maniera, parintele Teofil Paraian le spunea celor ce doreau sa devina calugari, ca s-ar putea sa fie dezamagiti de ceea ce vor gasi in manastire. Trebuie ca tu sa faci manastire acolo unde te duci, nu sa astepti sa fie gata facuta.
Acelasi lucru cu tinerii care pleaca din tara pentru ca nu le ofera nimic (sau pentru ca strainatatea este mult mai ofertanta). Vorba lui Kenedy: Nu te intreba ce face tara pentru tine, ci ce poti tu sa faci pentru ea.
Cu privire la ortodoxie vs. catolicism, imi vine in minte intrebarea samarinencei catre Hristos: Unde sa ne inchinam? La templul nostru, de pe muntele Garizim, sau in Ierusalim? Si Hristos ii raspunde: Nici aici, nici acolo, caci Dumnezeu doreste ca cei care I se inchina sa o faca in duh si in adevar. (Parintele Galeriu spunea ca in Evanghelie se afla raspunsuri la toate intrebarile noastre, problemele celor de atunci nefiind diferite in esenta).
Or, pentru asta nu e necesar sa faci pasul catre catolicism; ci, mai degraba, folosind darurile deja acumulate, accesul la izvoare mai adanci ale credintei (probabil pe acestea le numesti utopice), poti sa le daruiesti mai departe celor apropiati, sporindu-ti, in acest fel, puterile sufletesti si credinta.
In fond, la sfarsit vom ramane nu cu ceea ce am primit, ci cu ce am dat; sau cu ce am primit dupa ce am dat tot ce am avut de dat.
Poate ca Dumnezeu nu ne-a dat sa ne nastem intamplator intr-un anumit loc, intr-o anumita familie, intr-o anumita tara. Poate chiar acolo se afla rostul nostru.