Citat:
În prealabil postat de florinna01
Ce parere aveti ?Se poate sa traiesti singur in lumne ca un "calugar",e ingaduit?De ex. eu nu am chemare pt niciuna din astea.Am fost casatorita un an si am vzt cat de aiurea este iar la manastire nu m-as duce deoarece stiu ca la noi ascultarea inseamna numai munca fizica pe viata!
Ce parere aveti?
|
Draga Florina, marturisesc ca iti impartasesc parerile si sa-ti spun de ce: intr-un fel, dar mult mai grav, sunt in situatia ta ... Am 46 de ani, m-am casatorit prima data in 1981, nu din dragoste, intr-un fel si-a batut joc de mine, am ramas insarcinata imediat - nu am stiut, a urmat casatoria cu acea persoana, a mai urmat un copil, am suferit enorm, spre rusinea mea am fost tentata sa renunt la viata... dar copiii mei au atarnat greu in balanta - chinul a fost enorm, am divortat, au trecut cativa ani ... am crezut ca mi-am gasit jumatatea ... dar parerile mamei lui au atarnat foarte greu ... mama lui fiind alcoolica ... ne-am despartit amici...- mariajul a durat 3 ani... dupa care mi-am gasit salvarea in munca... computer etc... La insistentele familiei si mai ales ale baiatului meu, am cunoscut un alt barbat ... aveam 41 ani si jumatate, am crezut ca am gasit persoana potrivita ...fac o mica paranteza: dupa acel "gest necugetat" din tinerete, in urma caruia puteam sa-mi pierd viata, am descoperit credinta adevarata... acest barbat, al treilea mi s-a parut a fi incununarea asteptarilor mele, era credincios, citeam acatiste impreuna, mi s-a parut a avea un suflet foarte bun, m-a miscat foarte mult situatia lui familiala: parasit de mama cand avea 14 ani, mama lui a placat in alta tara sa "isi faca viata". tatal lui - un alcoolic inrait etc... a dus-o foarte greu, dar a pastrat intotdeauna trauma parasirii de mama, a cautat-o, a emigrat dupa ea - acolo a avut parte numai de neintelegeri, a fost casatorit 14 ani, 2 copii de care a avut multa grija, a fost aruncat din casa ca un caine, asistand cu durere la instalarea altui barbat in locul lui ... in sfarsit ... am ales sa ne cunoastem... ma repet eram foarte impresionata de viata lui... am plecat in alta tara... nu m-am adaptat si nu cred ca ma voi adapta vreodata ... au fost probleme multe, umilinte cat carul de la fosta lui familie, eram casatoriti am renuntat si la serviciul meu la care tineam foarte mult... stresul m-a macinat incet, dar sigur... nu am mai reusit nici sa dorm... zilele mi le petreceam in plansete si rugaciuni si iar plansete... m-am intors acasa... de fapt el m-a mintit... vroia sa ma aduca acasa si sa plece inapoi... i-a fost rusine de familia mea... Dumnezeu mi-a dat o familie deosebita si ii multumesc pentru asta ... am crezut ca o luam de la capat aici in tara noastra... acum eram amandoi fara servicii, de fapt suntem (pentru ca am ajuns in prezent), avem sustinerea extraordinara din partea familiei mele si financiara , dar si morala... si totul merge foarte rau intre noi, eu nu mai reprezint pentru el decat o "spalatoare de creier" , Romania e cea mai nenorocita tara... si-a descoperit acum parintii... adica el trage de ei... el nu este cautat niciodata, nu are voie sa sune la orice ora ca deranjeaza... si multe altele... dar toate suferintele lui legate de familia lui, dar si de fosta familie le transfera cu ura impotriva mea... ne certam tot timpul, ma ameninta ca o sa plece, ca asta isi doreste, dar nu poate acum ca nu are unde...mentionez ca el are o casa a lui proprietate personala aici in Bucuresti in care locuieste tatal lui cu actuala sotie, dar nu este primit in casa lui, iar mama lui are 2 case in Bucuresti la Dorobanti si una in strainatate unde locuieste de 30 si ceva de ani, dar nu are loc nici acolo, nu este primit si pentru toate astea se razbuna pe mine...Eu am 46 de ani si ma aflu in fata celui mai mare dezastru din viata mea... nu mai am nici macar serviciu, el are 54 de ani si se pare ca este o persoana extrem de traumatizata si bolnava... Totul se va sfarsi foarte curand... Te intreb si va intreb: CE INCREDERE MAI POT AVEA IN BARBATI???
Si ca sa va minunati vis-a-vis de dragostea materna: bunici materni (bunica nefiind mama mamei lui) i-au lasat mostenire un teren, terenul pe care a fost casa bunicilor unde el a copilarit si 2 locuri de veci... testamentul suna foarte clar erau numai ale lui, mama lui pierzand orice drept cu care de fapt a fost de acord la vremea respectiva... cu toate astea, acestea fiind ale lui, ea le-a vandut, ma repet stiind ca sunt ale lui, a facut multe falsuri avand o prietena la notariat... el s-a adresat unui avocat care l-a lamurit in legatura cu falsurile enorme facute de mama lui, dar bunurile erau deja vandute si el nu a mai facut nimic...in afara de apartamentul in care locuieste tatal lui cu actuala sotie, care este tot pe numele lui... pentru toate aceste lucruri el se razbuna ingrozitor pe mine cu toate ca eu nu am nici un amestec pentru ca eu asa l-am cunoscut cu starea asta de lucruri... pe atunci eram umarul pe care plangea non stop, acum sun o "spalatoare de creier"... isi cauta aproape zilnic parintii, pe mama lui o suna de 5 ori pe zi, dar se loveste de raceala si atunci se razbuna tot pe mine... ca sunt aproape de el. De aceasta data, am investit enorm sentimental... acum depind de calmante si tot ce imi doresc este sa raman singura si sa incerc sa ma linistesc, daca se mai poate... Nu am sa incetez sa ma rog la Dumnezeu, dar numai ca sa ma ierte...in rest nu mai am ce cere... Iertati-ma ca v-am obosit... DUMNEZEU SA VA AJUTE PE TOTI.