În muzica bisericească psaltică, prin glas sau eh nu înțelegem glasul sau vocea omenească, ci un anumit fel de cântare legată de o anumită scară. Biserica ortodoxă de răsărit întrebuințează în cultul ei opt glasuri rânduite a se cânta după anumite reguli de către Sf. Ioan Damaschin, încă din veacul al VIII-lea, dar a căror origine melodică datează cu mult timp înainte, avându-și rădăcinile în muzica vechilor popoare din Grecia și Asia Mică, adică din părțile care au fost și leagănul creștinismului.
Modul sau glasul (ehul) presupune un ansamblu de formule și structuri melodice cu o configurație artistică specifică și o funcționalitate distinctă de muzica occidentală.
Fiecărui glas îi corespunde o scară modală ce reprezintă relațiile structurale ale glasului prin dispunerea sunetelor sale componente în ordinea înălțimii.
În zona bizantină, în numirea glasurilor bisericești s-au impus două terminologii: una greacă care denumește cu termenul de ehuri și una slavă care denumește cu glasuri; astfel în variantă grecească nu putem spune decât ehul 1, 2, 3, 4 și ehul 1 plagal, 2 plagal, 3 plagal, 4 plagal, iar în terminologia slavonă putem spune glasul 1,2,3,4,5,6,7, 8.
|