View Single Post
  #19  
Vechi 04.10.2010, 17:55:44
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 253. Comentariu la predica liderilor pucioși de la Noul Ierusalim din 21-09-2010

253. Comentariu la predica liderilor pucioși de la Noul Ierusalim din 21-09-2010 (II)



Sunt apoi căinați toți acei adepți care au evadat în ultima vreme din “raiul” pucios, pe motiv că au ieșit în lume, nemulțumiți că între hotarele pucioșilor n-au găsit nici liniște, nici pace, nici dreptate, nici odihnă, ci numai “greul venirii Domnului” și “frica” paralizantă indusă de liderii pucioși și “marea ascultare” necondiționată de “sfinții de sus” și de “sfinții de jos” (liderii pucioși) și de “îngeri” (duhurile de la Pucioasa):

“O, ce va face cel ce a fost în această taină învăluit și așezat și s-a plictisit de ea și a căutat în afară apoi, Fiule Doamne? O, ce-o fi căutat? Liniștea sau pacea? Dreptatea sau odihna? O, vai celor ce nu le-au fost bine cu greul venirii Tale, cu taina aceasta mare și purtată cu frică și cu mare ascultare de sfinți și de îngeri...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)


Evident că, cei care au plecat, au plecat ca să caute în altă parte ceea ce au sperat să găsească la Pucioasa, dar n-au găsit: liniște, pace, dreptate și odihnă sufletească.


Liderii pucioși pretind că ei o aud pe Maica Domnului spunându-le că Fiul lui Dumnezeu a coborât pe pământ la Pucioasa, unde stă nevăzut și învăluit de cetele îngerești în mijlocul “poporului” pucios:

“O, popor născut din cuvântul Fiului meu Iisus Hristos, vezi cum stai, cercetează-ți mereu statul față în față cu taina aceasta mare, care te-a născut ca să fii tu cortul lui Dumnezeu pe pământ în zilele acestea. Mereu, mereu să iei și să mănânci hrana îngerilor și a sfinților, că s-a unit cerul cu pământul în vremea ta cu Domnul pe pământ și stă Fiul meu nevăzut și învăluit de cetele îngerești în mijlocul tău grăind peste pământ și te-a făcut Domnul trimisul Său spre oameni și vin oamenii la tine ca să ia de pe masa ta cu Domnul...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Până și pretenția că “vin oamenii la Pucioasa ca să stea cu pucioșii la masa lor și să ia învățătură de la liderii pucioși” este exagerată. E drept că a existat prin anii ’90 o curiozitate exagerată față de “fenomenul de la Pucioasa”, cazul fiind mediatizat pe vremea aceea și cu oarecare interes mercantil; dar lucrurile s-au limpezit între timp și prea puțini sunt acuma cei care mai vin la Pucioasa ca “să-L caute pe Dumnezeu”.

Românii trebuie să fie de acum tare mândri: liderii pucioși anunță cu surle și trâmbițe apocaliptice înființarea pe teritoriul românesc a unui regat de nebiruit, condus de cei doi moguli Mihaela și Nicușor și numit Noul Israel, cu capitala la Noul Ierusalim. Înghesuiala la vârf a ajuns la cote nebănuite: la concurență neloială cu președintele Traian I și concomitent cu regele Mihai I, cu regele Cioabă I și cu împăratul Iulian I, rromii și rromânii se pot mândri acum că sunt mânați spre pășuni grase de către mogulii Nicolae I și Mihaela I, care fericesc norodul cu ideile lor istețe de oi crețe, adunate în volumul de panseuri pseudo-creștine intitulate fraudulos “Cuvântul lui Dumnezeu”:

“O, [...], o, Fiule al meu, [...] dar Tu ai lucrare tainică și Te desăvârșești prin ea peste pământ și-Ți naști și-Ți crești un nou popor, un nou Israel, un regat de nebiruit, împărăția cerurilor cu oamenii, neamul creștinesc cel plin de duhul și de trupul sfințeniei, Doamne, neam nou-născut din cuvântul Tău cel nou, și căruia Tu îi pui pe creștet numele Tău cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu,[...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)


“Poporul cel sfânt” al pucioșilor, condus pe noi culmi de progres și civilizație de către acești doi moguli, va renunța în scurt timp la pâine, la cartofi și la fasole și la orice grijă privind procurarea și pregătirea mâncării. Ei se vor hrăni ca îngerii, doar cu Cuvântul lui Dumnezeu:

Cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Tău cel de azi, care naște un popor și pe care va fi să-l hrănești cu hrana îngerilor[...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Neisprăviților li se atrage serios atenția ca nu cumva să propovăduiască și ei, de capul lor, învățătura de la Pucioasa. Pentru că nici “Cuvântul” de la Pucioasa nu grăiește cu oricine, nu oricine este îndreptățit să anunțe lumii întregi acest “Cuvânt” de la Pucioasa, ci numai cei doi lideri, solii “Celui Nevăzut, Necunoscut, și Învăluit în cetele îngerești”:

“[...]și nu oricine trebuie să vestească măreața Ta lucrare a cuvântului Tău, căci nu cu oricine grăiește acest cuvânt ca să fie el împărțit la oameni, ci numai cu cei pe care Tu îi chemi și îi înveți și îi trimiți apoi să se facă pildă de împărăție a Ta între oameni, că altfel Tu nu poți lua naștere în oameni. O, să nu se apuce omul neisprăvit să ia cuvântul Tău spre vestire,...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Ignorând faptul că pensionarii primesc pensie ca un drept ce li se cuvine, în urma unor ani îndelungați de cotizare la stat, mogulii pucioși îi critică sever pe cei care vor astăzi pensii mai mari de la guvern, amintindu-le că pe vremuri nu existau pensii, iar toată nădejdea bătrânilor era numai și numai la Dumnezeu:

“ [...] azi nu mai știe omul să nădăjduiască în Dumnezeu, și numai în om nădăjduiește omul și nu se pregătește pentru Mine, ci numai pentru bătrânețe se pregătește, bietul de el, și nădăjduiește în pensie pentru bătrânețe, și nu în Dumnezeu, și nu în sărăcia cea pentru mântuirea lui. O, nici un sfânt n-a avut pe pământ pensie, ci a avut pe Dumnezeu și n-a așteptat de la om, ci numai de la Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

S-ar putea crede însă și că cei doi moguli pucioși, Nicolae și Mihaela Pucioșescu, sunt mai degrabă invidioși pe cei care au pensii, întrucât amândoi nu au astăzi nici o pensie, îndată ce n-au muncit mai nimic toată viața, ci au preferat să-i întrețină alții, ca pe niște stăpâni de sclavi. Ei, care vorbesc pompos despre “sărăcie pentru mântuire”, sunt doi farisei fanatici care trăiesc pe picior mare: au case și terenuri, mașini scumpe, bani primiți prin donații, confort modern, aparatură electronică și slugi care le fac zilnic mâncare și curat în cameră. Până și pravila zilnică nu și-o fac singuri, ci își cheamă supușii ca “să-i ajute” la citit, dându-le fiecăruia câte o felie bună din Psaltire ca s-o parcurgă pentru ei, ca și când te-ai putea ruga la Dumnezeu și prin interpuși. Ei răstălmăcesc duhul prevederii pe care-l dovedesc creștinii care își pregătesc din timp o pensie pentru bătrânețe, ca să nu cadă pacoste și grijă peste semenii lor, și-l transformă în mod cinic și sarcastic în “nădejde păcătoasă și neputincioasă” și în nădăjduirea că vor apuca “zile grele și nevoi”:

“Spun așa că Mă doare de la nădejdea cea păcătoasă și neputincioasă a omului care-și pregătește bătrânețea cu mintea lui căzută, nădăjduind în zile grele și în nevoi pentru viața lui.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Mogulii pucioși “proorocesc” apoi că bieții pensionari nu vor mai primi nici măcar puținul primit până acum: curând, curând, ei nu vor mai primi nimic, nimic!!! :

“O, de-ai ști tu, omule, ce zile vin, nu le-ai mai dori să vină, ci ai sta numai cu ziua Mea, numai cu vremea Mea, numai cu venirea Mea, că nu-ți va mai da nimeni nimic, nimic, curând, curând.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Bieții bătrâni! Vor trăi și vor vedea... cum e cu proorociile astea apocaliptice pucioșești.