Sf. Ioan Maximovici a apartinut ROCOR (Russian Orthodox Church Outside Russia/Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei), Bisericii Ortodoxe, care in 1983
a anatemizat ecumenismul si pe toti cei care sustin ecumenismul si/sau se afla in comuniune euharistica cu ierarhii si sinoadele care au adoptat erezia ecumenista. ROCOR nu s-a aflat niciodata in comuniune cu Patriarhia Romana (ecumenista si serghianista), ceea ce nu poate impiedeca Bucurestiul sa aiba simpatii fata de sfintii ortodocsi ai zilelor noastre, cu atit mai mult cu cit nu dovedeste nici un fel de retinere nici fata de “sfintii” romano – catolici ale caror “sfinte moaste” le plimba prin tara ca sa fie venerate de poporul “dreptcredincios”. Ar putea chiar, prin fals si abuz, asa cum a procedat in cazul Sf. Ioan Iacob Hozevitul (care a parasit Romania ca urmare
a schimbarii Sfintei Traditii - prin
“indreptarea” calendarului - la 1924 si care a fost intreaga sa viata un aparator al Ortodoxiei asa cum au cunoscut-o bunii si strabunii nostri) sa-l treaca in calendar pe principiul “daca voi nu ne vreti, noi va vrem”, fiindca toate sint de la Dumnezeu in ecumenism.
Iata ce spune Sf. Ioan Maximovici despre Patriarhia Ecumenica a Istanbulului:
“Autoritatea morala a patriarhilor Constantinopolului a decazut de asemenea foarte mult datorita instabilitatii lor extreme in problemele bisericesti. In acest sens, Patriarhul Meletie IV a pus la cale un
“congres pan – ortodox” cu reprezentati din diferite biserici care a decretat introducerea Noului Calendar. Acest decret, recunoscut numai de o parte a Bisericii
A PRODUS O SCHISMA INFRICOSATOARE intre crestinii ortodocsi. Patriarhul Grigore VII a acceptat deciziile consiliului Bisericii Vii [biserica renovationista sprijinita de bolsevici in Russia pentru a le servi interesele] cu privire la inlaturarea Patriarhului Tihon [al Bisericii Ortodoxe Ruse], pe care nu cu mult timp mai inainte Sinodul din Constantinopol il declarase “marturisitor al credintei”, intrind mai apoi in comuniune cu “renovationistii” din Rusia si raminind asa pina astazi.
In concluzie, Patriarhia Ecumenica, care in teorie cuprinde aproape intreg universul, dar care in fapt isi extinde autoritatea numai asupra citorva episcopii, iar in unele parti are doar atributii superficiale de control care ii aduc anumite venituri, persecutata acasa de stat si fara sprijin guvernamental in strainatate,
PIERZINDU-SI SEMNIFICATIA DE STILP AL ADEVARULUI si devenind ea insasi o sursa de diviziune si care, in acelasi timp, fiind posedata in extrem de dragoste pentru putere, reprezinta un spectacol jalnic care aduce aminte de cele mai rele perioade din istoria Episcopiei Constantinopolului.” (Sf. Ioan Maximovici,
Declinul Patriarhiei Constantinopolului, in
Orthodox Word, vol.8, nr. 4(45), iulie – august 1972, p. 174 – 175)
Este drept ca nu odata Sf. Ioan Maximovici a aplicat iconomie larga in ce priveste primirea “ortodocsilor” de stil nou inapoi la Biserica, fapt speculat de multi ecumenisti pentru a-l adopta pe acest sfint ortodox cu moaste intregi si facator de minuni (in viata si dupa “moarte”) in bisericile lor, dar in ciuda iesirilor sale “excentrice” Sf Ioan a ramas fidel Ortodoxiei si Bisericii pina la capat.