[Ioan_Cezar]

Artele în general, cel puţin în viziunea clasică, întrunesc simultan 3 condiţii: frumuseţea, binele (folosul), adevărul.
Analizînd prin această prismă prestaţia lui Hitler, nici eu nu îl consider artist (al oratoriei) ci mai degrabă organul prin care s-a exprimat nebunia latentă a unei epoci frământate şi a unui popor prea plin de încântare faţă de realizările VOINŢEI ŞI INTELECTULUI său.
Nu-i vorbă, isteria cu izvorul la Berlin a alimentat apoi şi alte nuclee de nebunie, care nu se aflau cu mult mai prejos decât confraţii germani, astfel încât pe ansamblul său al doilea război mondial consider că a fost exact cum îi spune şi numele: o manifestare deplină a nebuniei omenirii. Cu mulţi alţi "artişti", pretutindeni în lume, pe scena tot mai amplă a mahalalelor spiritului.

Arta, în general, este sentiment frumos condus, prin cunoştinţe adecvate şi cu un scop nobil.
Subproducţiile artistice, kitschul de tot soiul, se caracterizează prin scăderi diverse - fie prin sforţarea "gândirii" în detrimentul sentimentului (oamenii cu sufletul pocit se dau, de obicei, scafandri prin puţul gândirii), fie dimpotrivă prin exhibarea afectelor primare în ciuda oricărei frâne de bun simţ şi raţionalitate, fie prin schimonosirea bizară ce se autointitulează "frumos", fie prin conducere impulsivă sau prin manifestări fără nici un control (adică trăiri impulsive şi/sau compulsive), fie prin precaritatea cunoştinţelor, fie prin scopuri vagi, puerile sau din sfera infrapsihicului.