View Single Post
  #1  
Vechi 23.09.2011, 17:08:06
Savonarola Savonarola is offline
Banned
 
Data înregistrării: 12.08.2011
Locație: Bizanțul de dupa Bizanț
Religia: Ortodox
Mesaje: 341
Implicit Despre nașterea din nou, din Duhul Sfânt și despre Botez

Citat:
„Iar celor ce L-au primit le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în numele Lui” (In 1, 12) 181

Căci primesc puterea de-a fi ridicați între fiii lui Dumnezeu deoarece au primit prin credință pe Fiul. Fiul le dă puterea pe care o are El după fire, în mod propriu și stăpânitor, numai El, chemându-i la comuniune, ca un chip al iubirii de oameni existente în El, împlinind aceasta ca pe o faptă a iubirii față de lume. Căci noi, cei ce purtam chipul cel pământesc, nu puteam scăpa altfel de moarte, dacă nu se întipărea în noi frumusețea chipului ceresc prin chemarea la calitatea de fii.

Căci, făcându-ne părtași ai Lui prin Duhul, am fost pecetluiți spre asemănarea cu El, ca arhetip al chipului, după care am și fost făcuți, cum zice dumnezeiasca Scriptură. Căci numai așa, redobândind frumusețea de la început a firii și fiind aduși la chipul firii dumnezeiești, vom fi mai buni decât relele ce ne-au venit din neascultare. 182

Dar, deși urcați prin Hristos la demnitatea cea mai presus de fire, nu vom fi întru totul și noi fii ai lui Dumnezeu ca El, ci asemenea cu El prin imitarea harului. Căci El este Fiu adevărat, fiind din Tatăl, iar noi suntem așezați în această calitate din iubirea de oameni, luând din puterea harului ceea ce s-a spus: „Eu am zis: dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt” (Ps. 81, 6). Căci creatura, făcută și roabă, e chemată, prin simpla hotărâre și voință a Tatălui, la starea mai presus de fire. Dar Fiul și Dumnezeu și Domnul nu are calitatea de-a fi Dumnezeu din voia lui Dumnezeu-Tatăl, ci are ceea ce Îi e propriu după fire 183 strălucind din însăși ființa Tatălui. Deci Fiul se vede existând și fiind slăvit ca atare, într-adevăr, și prin ceea ce era opus nouă. Căci rațiunea prin fire este alta decât cea prin voință, și cea prin adevăr e alta decât cea prin imitare, noi suntem chemați fii ai lui Dumnezeu prin voință și prin imitare, în timp ce El este prin fire și prin adevăr, deci ne opunem Lui chiar dacă am câștigat bunătățile firii Lui prin har. 184
Notele părintelui Dumitru Stăniloae
Citat:
181 Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a dat putere celor ce s-au unit cu El să fie și ei fii ai lui Dumnezeu. Israel a fost pregătit, prin patriarhi, prin Legea lui Moise și prin Prooroci, să primească cel dintâi această calitate, să fie primul născut. Căci cunoștea pe Dumnezeu ca Persoană și deci și ca Tată iubitor al unui Fiu. Căci o Persoană nu poate fi fără să iubească altă Persoană, născută de Ea din veci. Dar neprimind pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, calitatea de fii ai lui Dumnezeu a trecut la aceia dintre neamuri care L-au primit ca atare. Nu poate fi Tată decât un Dumnezeu personal. O esență n-are conștiința de tată pentru emanațiile din ea. Dumnezeu e Tată pentru că e Persoană. Ca atare, are un Fiu din veci. Dar sentimentul de Tată îl face să creeze și alți fii, nenăscuți din El, care sunt adoptați prin voință (thesei), și nu născuți din ființa Lui. Aceasta Îl face să creeze pe oameni tot ca persoane. Căci numai persoana poate fi tată, fie și prin adopțiune, și numai alte persoane pot fi fii, fie și prin adopțiune. Numai un Dumnezeu Persoană poate fi astfel un Dumnezeu al iubirii și poate crea existențe pe care să le iubească ca pe niște fii, vrând prin aceasta să-i țină în eternitate. Dumnezeu poate da din puterea Sa nu numai celor născuți din ființa Sa, ci și celor creați. Căci chiar prin această creare le dă putere de existență. Și puterea pe care le-o dă poate să-i ridice chiar într-o relație filială.

Numai această concepție dă un sens existenței. Dacă lumea e emanată din Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu e o esență supusă unor legi; pe de altă parte, aceasta ar face ca și esența din care sunt toate să fie supusă la tot felul de căderi, dintre care cea mai mare este moartea tuturor ființelor conștiente emanate din ea și născute rând pe rând. Într-o astfel de concepție, iubirea, care face o persoană să dea o valoare nesfârșită altei persoane, rămâne inexplicabilă. Această concepție ne-ar determina să socotim iubirea o mare amăgire. Numai un Dumnezeu personal e un Dumnezeu atotputernic și numai El poate da și existenței create o fericire și o valoare veșnice. El dă și lumii, care e atât de mică, o valoare nelimitată și aduce în ea o bucurie nesfârșită.

182 Am căzut în „chipul pământesc” când n-am mai păstrat comuniunea cu Dumnezeu cel nemuritor. Atunci ne-am supus și coruperii, și morții. Căci creatura rămasă de sine nu poate dura. Dar când în ea se întipărește chipul nemuritor al lui Dumnezeu, prin comunicarea cu El, e ridicată la asemănarea cu El și putem dura veșnic prin puterea Lui. Starea aceasta ne-o comunică Dumnezeu prin Duhul Lui. Duhul dumnezeiesc poate face incoruptibil, nemuritor trupul material, supus prin sine coruperii. Dacă spiritul uman nu există în materia trupului, acesta nu poate fi organizat și nu poate dura și funcționa ca mediu al spiritului nici măcar pe pământ. E o taină că materia, coruptibilă prin sine, poate deveni trup organizat și mediu prin care iradiază spiritul și se pot săvârși prin el fapte gândite și voite de spirit. Aceasta arată și posibilitatea materiei, devenite prin sufletul omenesc trup, de-a fi mediu prin care se arată și se pot săvârși faptele dumnezeiești, ba Se poate arăta chiar Dumnezeu cel întrupat, cum se arată persoana omenească prin trup. Așa poate trăi și se poate arăta ca fiu al lui Dumnezeu omul unit cu Hristos. Dar tot ce se întâmplă cu materia prin spirit (trupul - mediu al vieții spirituale) și fără spirit (coruperea și moartea) arată pe de altă parte că materia prin ea însăși nu poate deveni mediu spiritual și nemuritor.

183 Noi devenim fii ai lui Dumnezeu prin voința lui Dumnezeu, căreia I ne deschidem prin voia noastră. Fiul lui Dumnezeu Unul-Născut are această calitate prin naștere din ființa Tatălui. Aici se afirmă din nou caracterul de Persoană al Tatălui, și al nostru. Dar Tatăl nu S-ar putea face și Tatăl nostru dacă n-ar avea un Fiu născut din ființa Lui, dacă n-ar avea prin fire simțirea și puterea de-a fi Tată și dacă Fiul n-ar avea în această calitate a Lui puterea de-a ne transmite și nouă iubirea Sa de Fiu față de Tatăl, prin voința Lui iubitoare. Iubirea ține de ființa dumnezeiască, dar se poate îndrepta și spre existențele pe care le creează.

184 Noi nu suntem prin fire fii ai lui Dumnezeu, cum este El, ci prin har și imitare. Deci, chiar în calitatea noastră de fii suntem altfel decât este Fiul lui Dumnezeu: suntem fii prin voința lui Dumnezeu și prin imitare, iar El este prin fire. Pe de o parte, prin cele pe care le are Fiul dobândim bunătățile Lui mai presus de cele ale firii noastre, adică pe ale firii Lui, pe de alta, rămânem prin fire opuși Lui, sau alții decât El. Cele ale firii Lui le avem prin voința lui Dumnezeu, nu prin firea noastră, ca El.
Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 106-108 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)
Reply With Quote