mantuirea la bloc
Mantuirea in ziua de azi,probabil ca este aceiasi ca cea din oricare alt timp.
Si reteta este aceiasi : rugaciune personala,participarea la viata Bisericii ,si fapte bune cat mai multe.Asa cum zice si crsiti rezultatul acestora ar trebui sa fie pocainta pentru gresala,si dorinta arzatoare de a nu mai pacatui ,dez-patimirea.
Problema este cum se pot realiza acestea in ziua de azi ?
Principala piatra de poticnire ar fi serviciul care ne absoarbe prea mult gandul,si care ocupa prea mult din timpul zilei.Taranul care isi ara pamantul,la sfarsitul unei brazde,avea timp sa spuna o rugaciune,iar biserica ii era cerul liber ,vantul,padurea.In ziua de azi,serviciul ne ocupa mintea,se lucreaza in stress,este o munca nefireasca pentru natura umana.Si in plus si mediul de lucru este nenatural,nu mai avem: pamant cer,vant etc.Ci avem masini,zgomot,ulei,calculator(multt),agitatie.Astf el sufletul e zdrobit cu totul ,si greu mai gaseste loc pt a strecura o rugaciune.
.De aceea rugaciunea inimii,asa cum sublinia si AthosT,in simplitatea ei complexa,poate fi singura franghie de care sa te mai agati.
Apoi,ajunsi acasa,ar trebui sa facem ceva si pentru mantuirea noastra.Dar este greu,suntem obositi,cu mintea cuplata la servici,trebuie sa ne odihnim ,sa ne pregatim pt a 2 a zi,eventual sa mai si rezolvam din problemele de a 2 a zi.Ne mai ramane apoi putin timp pt treburile familiei,treburi personale etc.
Daca in acest ritm,de exemplu,eu merg la biserica in cursul sapatmanii,cea mai mare lupta o am cu somnul.Efectiv stau in picioare acolo,dar mi se inchid ochii,ma clatin.
Astfel ,ne ramane putin timp pt rugaciune ,seara poate,asta daca reusim sa ne invingem inertia si lenea.Si viata noastra duhovniceasca e astfel fracturata,discontinua,limitata la 1 ora pe zi.Lipsindu-ne continuitatea,avem impresia ca suntem pe drumul gresit,deznadajduim...
In tot acest peisaj lipseste si un lucru important,comuniunea,viata de obste.Caci ,daca nu ai vreun prieten cu care sa impartasesti aceasta credinta,sau nu ai norocul ca perechea ta sa fie de asemenea cu aceleasi aspiratii,esti de fapt singur ,in toata aceasta lupta.Lipseste comuniunea duhovniceasca de la manastiri,lipseste ajutorul duhovnicului,lipseste prilejul comunicarii si al faptelor bune.
Fara sa vrem ,suntem prizonieri ai modului de viata al societatii contemporane.Si mantuirea este foarte grea,caci nu luptam numai cu noi ci si cu mediul inconjurator
|