View Single Post
  #6  
Vechi 18.07.2012, 23:23:56
Ioana-Andreea's Avatar
Ioana-Andreea Ioana-Andreea is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.11.2009
Locație: Ploiesti
Religia: Ortodox
Mesaje: 630
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru Ioana-Andreea
Implicit

XII
Multi vor spune, “Nu vorbeste oare Sfânta Scriptura adesea despre mânia lui Dumnezeu? Nu spune oare chiar Dumnezeu ca ne pedepseste sau ca ne iarta? Nu este oare scris ca-i va rasplati pe cei care-L cauta (Evrei 11:7)? Nu spune El oare ca razbunarea este a Lui si ca El va rasplati pentru raul care ni se face? Nu este oare scris ca este un lucru groaznic sa cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu?”
În discursul sau intitulat “Dumnezeu nu este cauza raului”, Sfântul Vasile cel Mare scrie urmatoarele: “Dar cineva poate întreba, daca Dumnezeu este responsabil pentru rau, de ce este scris în cartea lui Isaia, <Eu întocmesc lumina si dau chip întunericului, Cel ce salasluieste pacea si rastristei îi lasa cale>? (Isaia 45:7)” Si, din nou, <nenorocirea de la Domnul s-a coborât la portile Ierusalimului> (Mihea 1:12). Si <Se întâmpla vreo nenorocire în cetate fara ca Domnul sa nu o fi pricinuit?> (Amos 3:6). Sau, în marea oda a lui Moise, < Vedeti, vedeti, dar, ca Eu sunt si nu este alt Dumnezeu afara de Mine: Eu omor si înviez, Eu ranesc si tamaduiesc si nimeni nu poate scapa din mâna Mea!> (Deuteronom 32:39). Dar nici una dintre aceste citate nu arunca vreo îndoiala asupra lui Dumnezeu ca fiind cauza si creator al raului pentru cel care întelege semnificatia mai adânca a Scripturii. Într-adevar, Cel ce spune, “Eu întocmesc lumina si întunericul” se arata pe Sine Creator al Universului, nu creator al raului, iar "El lasa cale rastristei” înseamna ca El controleaza lumea si o îmbunatateste, ca oamenii sa se lase de rau si sa se lipeasca de bine.
Asa cum scrie Sfântul Isac Sirul, “Adesea în Scriptura se spun lucruri si se folosesc cuvinte nu într-un sens literal… si doar cei care au o minte spirituala le pot pricepe” (Omilia 82, p.317).
Sfântul Vasile în acelasi discurs 36 da o explicatie a acestor expresii din Sfânta Scriptura: “Pentru ca teama îi îndreapta pe oameni” – aceasta fiind adevarat nu doar pentru cei simplii, ci pentru noi toti. Dupa cadere avem nevoie de teama ca sa facem ce este folositor si bun pentru noi însine si pentru altii. Ca sa întelegem Scriptura, spun Parintii, trebuie sa avem în vedere ca telul este acela de a ne mântui si de a ne aduce treptat la întelegerea Dumnezeului Creator si a starii noastre cazute.
Aceeasi Scriptura ne explica în alte locuri într-un mod si mai clar care este cauza raului. În Ieremia 2:17,19, citim: “Oare nu ti-ai pricinuit tu singur aceasta, parasind pe Domnul Dumnezeul tau, când te povatuia? … Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta te va mustra. Întelege si vezi cât e de rau si de amar de a parasi pe Domnul Dumnezeul tau si de a nu mai avea nici o teama de Mine, zice Domnul Dumnezeul puterilor.[SIZE=2] "[/SIZE]
Sfânta Scriptura vorbeste pe limba noastra, limba pe care o întelegem în starea noastra cazuta. Cum spune Sfântul Grigore Teologul, “Dupa întelegerea noastra am dat nume atributelor lui Dumnezeu dupa propriile noastre atribute.” Sfântul Ioan Damaschinul explica mai departe ca “afirmatia ca Dumnezeu are un trup este simbolica… ea contine un înteles ascuns, care prin asemanari din propria noastra natura ne învata lucruri care o depasesc”.


XIII
Exista totusi pedepse impuse de catre Dumnezeu, sau mai degraba nenorociri aduse de diavol si îngaduite de Dumnezeu. Dar acestea sunt ceea ce am putea numi pedepse pedagogice. Ele au ca scop corectarea noastra în aceasta viata, sau corectarea altora care pot învata din exemplu nostru prin teama. Exista si pedepse care nu au scopul de a corecta pe nimeni, ci doar de a pune capat unui rau prin distrugerea acelora care îl propaga, ca pamântul sa fie salvat de coruptie si distrugere totala; acesta a fost cazul potopului de pe vremea lui Noe sau al distrugerii Sodomei.
Toate aceste pedepse opereaza si îsi au scopul limitat la starea de stricaciune; ele nu se extind dincolo de aceasta stare. Scopul lor este sa îndrepte ce poate fi îndreptat, sa schimbe lucrurile în mai bine, atâta timp cât ele pot fi schimbate în aceasta lume schimbatoare. Dupa Învierea generala, schimbare nu se va mai putea face. Vesnicia si nestricaciunea sunt starea lucrurilor neschimbacioase; Atunci nu se vor mai petrece nici o alternanta, ci doar dezvoltare în starea aleasa de personalitati libere; dezvoltare vesnica si infinita, dar nu schimbare, nu alterare a directiei, nu întoarcere. Lumea pe care o vedem în jur se schimba pentru ca este coruptibila. Noul Cer si Pamânt vesnic pe care Dumnezeu ni le aduce în a Doua Venire sunt incoruptibile, adica neschimbatoare. În Noua Lume nu mai poate exista îndreptare si de aceea pedepsele pedagogice nu-si mai au rostul. Orice pedeapsa de la Dumnezeu în aceasta Lume Noua a Învierii ar fi doar acte de razbunare, nepotrivite si motivate de ura, fara o intentie sau un scop bun. Daca consideram iadul ca o pedeapsa de la Dumnezeu, trebuie sa admitem ca este o pedeapsa care are sens doar daca El este nespus de razbunator. Asa cum spune Sfântul Isac Sirul: “Cel care aplica pedepse pedagogice pentru vindecare, pedepseste cu dragoste, dar cel care cauta razbunare este lipsit de dragoste. Dumnezeu pedepseste cu dragoste, nu ca sa Se apere – departe de noi a crede asa ceva – ci ca sa-Si vindece imaginea Lui, si nu tine mânia. Aceasta dragoste este dreapta si nu se schimba. Un om drept si întelept este ca si Dumnezeu pentru ca nu pedepseste pe altul din razbunare, ci pentru ca sa-l îndrepte sau pentru ca altii sa se teama” (Omilia 73).
Vedem deci ca Dumnezeu pedepseste doar în masura în care este nadejde de îndreptare. Iadul nu este o pedeapsa a lui Dumnezeu, ci o auto-condamnare. Cum spune Sfântul Vasile cel Mare, “Chinurile iadului nu-L au pe Dumnezeu drept cauza, ci pe noi însine”.


XIV
Cineva poate totusi insista ca Sfintele Scripturi vorbesc despre Dumnezeu ca Marele Judecator care-i va rasplati pe cei care-L asculta si pedepsi pe cei care nu-L asculta, în marea Zi a Judecatii (2 Timotei 4:6-8). Cum putem întelege aceasta judecata daca vrem sa patrundem nu sensul uman, ci cel divin?
Dumnezeu este Adevar si Lumina. Judecata lui Dumnezeu nu este altceva decât contactul nostru cu acestea. În Ziua Marii Judecati, orice om se va înfatisa gol înaintea acestei lumini patrunzatoare a adevarului. “Cartile” vor fi deschise. Acestea sunt inimile noastre. Inimile noastre vor fi deschise de lumina patrunzatoare a lui Dumnezeu si ceea ce este înauntru va fi aratat. Daca în aceste inimi este dragoste de Dumnezeu, ele se vor bucura vazând lumina Lui. Daca, dimpotriva, în ele se afla ura, oamenii aceia vor suferi primind în inimile lor deschise lumina pe care au detestat-o întreaga viata. Deci, ceea ce va deosebi pe un om de altul nu este hotarârea lui Dumnezeu, rasplata sau pedeapsa de la El, ci ceea ce se afla în inima, ceea ce a fost acolo în timpul întregii vieti si care acum este aratat în Ziua Judecatii. Daca în aceasta descoperire exista o rasplata sau o pedeapsa – si cu siguranta exista – acestea nu vin de la Dumnezeu, ci din dragostea sau ura din fiecare inima. Dragostea are în ea fericirea, ura are desnadejdea, amarul, durerea, rautatea, agitatia, confuzia, întunericul si toate celelalte conditii care compun iadul (1 Cor. 4:6).
Lumina adevarului, Energia lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu care se revarsa în Ziua Judecatii peste oameni ce nu mai sunt supusi coruptiei, vor fi aceleasi pentru toti oamenii. Nu va fi nici o distinctie. Diferenta va fi în cei care primesc, nu în Cel ce da. Soarele straluceste la fel peste ochi sanatosi sau bolnavi, fara nici o diferenta. Ochii sanatosi se bucura de lumina si datorita ei pot vedea frumusetile din jur. Ochii bolnavi simt durere, sufera si vor sa se ascunda de aceeasi lumina care aduce atâta bucurie celor cu ochi sanatosi.
Dar vai, nu mai exista nici o posibilitate de a se ascunde de lumina lui Dumnezeu. În aceasta viata, posibilitatea exista. În Noua Creatie a Învierii Dumnezeu va fi pretutindeni si în toate. Lumina si dragostea Lui va penetra totul. Nu va fi nici un loc ascuns de Dumnezeu, cum a fost în timpul vietii noastre stricacioase în împaratia printului acestei lumi. Împaratia diavolului va fi pradata de Învierea Generala si Dumnezeu Îsi va lua înapoi creatia. Dragostea va învalui totul cu Focul ei tainic ce va curge ca un râu din tronul lui Dumnezeu si va împrospata raiul. Dar acelasi râu al Iubirii va sufoca si arde pe cei care au ura în inimile lor.
"Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:29). Acelasi foc ce curata aurul consuma lemnul. Metalele pretioase stralucesc în el ca soarele, zgura arde cu un foc înecacios. Amândoua sunt în acelasi foc al Iubirii. Unele stralucesc, altele devin mai întunecate. În acelasi cuptor, otelul straluceste ca soarele, în timp ce pamântul se înnegreste si se face tare ca piatra.
Diferenta este omul, nu Dumnezeu. Diferenta este produsa de alegerea libera a omului, pe care Dumnezeu o respecta în mod absolut. Judecata lui Dumnezeu este relevarea realitatii din om.
__________________
"Viata nu este nimic altceva decat un sir de apropieri si departari de Dumnezeu" - Pr. Emilianos Simonopetritul
Reply With Quote