[Ioana-Andreea]

XVIII

Daca cineva este mirat si nu întelege cum poate dragostea lui Dumnezeu, sa chinuie pe cineva sau chiar sa-l arda în flacari, sa-si aduca aminte de fratele mai mare a fiului risipitor. Nu era acesta pe domeniile tatalui sau? Nu-i apartineau lui toate lucrurile? Nu a venit oare tatal lui la el ca sa-l cheme la fericita petrecere? Ce l-a întristat si l-a ars cu amaraciune si ura? Cine I-a refuzat ceva? De ce nu s-a bucurat de întoarcerea fratelui sau? De ce nu si-a iubit nici tatal, nici fratele? Nu s-au întâmplat toate acestea din cauza rautatii din inima lui? Oare nu de aceea a ramas el în iad? A fost el separat de ceilalti? Au fost acolo instrumente de tortura? Nu a ramas el oare în casa tatalui? Ce l-a despartit de toti ceilalti oameni fericiti din casa, daca nu ura si resentimentele lui? Au încetat oare tatal si fratele lui sa-l iubeasca? Nu a fost oare tocmai aceasta dragoste cea care l-a împietrit si mai mult? Nu oare tocmai bucuria a fost cea care l-a întristat? Nu a fost oare tocmai ura din inima lui, ura pentru tatal si fratele lui, pentru dragostea tatalui pentru fratele lui? Acesta este iadul: respingerea dragostei; raspunsul urii la dragoste; resentimente la vederea bucuriei curate; sa fii înconjurat de dragoste când ai ura în inima. Aceasta este starea vesnica a celor pierduti. Ei sunt mai departe iubiti. Ei sunt invitati la fericita petrecere. Ei locuiesc în Împaratia lui Dumnezeu, în Cerul si Pamântul Nou. Nimeni nu-i respinge. Chiar daca ar dori sa plece, nu pot fugi de Noua Creatie a lui Dumnezeu, nici nu se pot ascunde de dragostea Lui omniprezenta. Probabil singura alternativa ar fi sa se îndeparteze de fratii lor, sa caute un loc de singuratate, dar nu vor putea sa se izoleze de Dumnezeu si dragostea Lui. Si mai înfricosator este ca în aceasta viata vesnica, în aceasta noua Creatie, Dumnezeu este totul în toti. Cum spune Sfântul Grigore de Nissa, “În aceasta viata avem relatii cu multiple lucruri, cum ar fi aerul, apa, locul, mâncarea si bautura, îmbracamintea, lumina soarelui si a lumânarii, si alte lucruri necesare vietii, nici una dintre ele ne fiind Dumnezeu; dar starea fericita pe care o asteptam nu are nevoie de nici una dintre acestea, caci Fiinta Divina va deveni totul si va înlocui totul, oferindu-Se pe Sine fiecarei nevoi a existentei noastre. Din Sfânta Scriptura apare de asemenea clar ca Dumnezeu devine pentru ai Lui casa, îmbracaminte, mâncare, bautura, lumina, Împaratie si tot ceea ce poate fi gândit si numit spre a ne face viata fericita” (Despre suflet si mântuire).
În noua viata vesnica, Dumnezeu va fi totul pentru creaturile Sale, nu doar pentru cei buni, dar si pentru cei rai, nu doar pentru cei care-L iubesc, dar si pentru cei care-L urasc. Dar cum vor îndura cei care-L urasc sa primeasca de la Cel pe care-L detesta? Vai, ce chin vesnic, ce foc fara sfârsit, ce scrâsnire a dintilor!
Departati-va de la Mine, voi cei blestemati, în focul vesnic al urii din inima, spune Domnul, pentru ca am însetat dupa dragostea voastra pe care nu mi-ati dat-o, am famânzit dupa binecuvântarea voastra pe care nu mi-ati oferit-o, am fost închis în natura mea umana si nu ati venit la Mine în biserica Mea; sunteti liberi sa mergeti unde va duc dorintele voastre ticaloase, departe de mine, în ura chinuitoare a inimilor voastre care sunt straine de inima Mea iubitoare care nu cunoaste ura pentru nimeni. Plecati de la dragoste la chinul vesnic al urii straine de Mine si de cei ai Mei, dar pregatit prin libertate diavolului, din ziua când am creat fiintele Mele libere si rationale. Dar oriunde veti merge în întunericul urii inimilor voastre, dragostea Mea va va urmari ca un râu de foc, caci orice ati fi ales în inimile voastre, sunteti si veti fi întotdeauna copiii Mei. Amin.

Sursa:http://www.ortho-logia.com/Romanian/riul_de_foc.htm