[cristiboss56]

Până atunci erau o familie fericită. Kostas şi Forso trăiau bine şi dobândiseră şi un băieţel , Dimitris.
Insă . . . , la serviciul lui Kostas venise o nouă funcţionară. Biroul ei se afla in aceeaşi incăpere cu al lui. La inceput nu părea nimic primejdios. Dar , mai târziu, lucrurile s-au schimbat. Kostas a devenit nervos, distrat. Froso a observat imediat schimbarea bărbatului său. Nu i-a spus insă nimic. Ştia ce caracter are. Ar fi inrăutaţit situaţia. Până ce intr-o zi a plecat din casa lui , lăsându-şi soţia şi copiii. Froso nu vroia să ajungă la tribunal . S-a luptat cu inima curată pentru a depăşi drama in care se afla. S-au scurs zece ani. Dimitris devenise un voinic de 19 ani. Funcţionar la o bancă, câştiga atât cât trebuia ca să trăiască amândoi. In anii aceştia , tatăl, fiind părăsit de femeia aceea rea, singur , izgonit de la serviciu, a fost nevoit să trăiască in lipsuri şi izolare. Intr-o zi s-a imbolnăvit grav. I-au paralizat mâna şi piciorul drept. Locuia intr-un subsol şi nu avea pe nimeni să-l ingrijească. Lacrimi fierbinţi ii udau perna. Dimitris a aflat despre situaţia tatălui său. L-a durut. Orice a făcut , era tatăl lui. I-a spus mamei sale. Şi intr-o după-amiază a luat o maşină şi s-a dus in camera tatălui său. Mizerie şi sărăcie . . . - Tată , ridică-te ! Te voi lua acasă la noi. Inima mea nu indură să te vadă aşa. Kostas a inceput să plângă. Nu a putut spune nimic altceva, decât : " Iartă-mă , copilul meu ! " Şi l-a transportat acasă. . . Era Vinerea Mare ! In ziua aceea Dumnezeu Se răstâgnise din iubire. . . Din iubirea care iartă .