Citat:
În prealabil postat de ioan cezar
Incepind, asadar, rugaciunea pentru aproapele, staruind in ea si, pe parcurs, deprinzindu-ne sa luam aminte la miscarile dinlauntrul nostru, vine o vreme cand incepem sa simtim sau sa intrezarim ca ceva nu e in regula in noi... Ne rugam, singuri si laolalta, pentru binele tuturor, insa incepem cu vremea sa intuim ca e ceva acolo in noi... care parca nu e chiar ce dorim...
Si vine o zi, prin Mila lui Dumnezeu, cand cadem strapunsi la plans amar, la rugaciune cu pocainta mare. Desi de obicei e un proces sinuos, in trepte, se poate intampla ca un traznet pe cer senin. Cand nimic parca nu anunta asta, cand totul parea minunat si frumos, deodata cadem prabusiti ca un stejar falnic lovit de un topor nemilos.
Incepe pocainta... Reincepe. Slava lui Dumnezeu!
Unii o duc asa ani si ani, practic toata viata. Aflam din cartile cuviosilor si sfintilor nostri.
Ne rugam, asadar, pentru noi...
|
Da, asa a fost exemplu minunat al Sf Siluan. Era un om simplu, un taran rus fara pregatire, nu stia metode psihologice de a determina oamenii sa il asculte.Atunci a inceput a se ruga ptr ei.
Aceasta ruga a fost de doua ori benefica: oamenii il ascultau si nu ii ieseau din cuvant, de se mira toti cu ce putere reuseste acesta iar cel mai important a ajuns sa cunoasca adevarata rugaciune, insotita de lacrimi si pocainta.
Este exemplu cel mai clar ca rugaciunea ptr altii sfinteste.