[Mosh-Neagu]

Urmarind mesaje si thread-uri pe diverse teme si... tensiuni, am ajuns intr-o "fundătură". Oare de ce suntem atat de ciudati in sine? Ce sau cine ne influenteaza atat de puternic, astfel incat sa dorim sa aratam altora ceea ce nu suntem? Avem in sufletele noastre propriile framantari la care practic nu prea avem solutii, dar arareori dorim sau acceptam sa primim un sfat din partea cuiva, ca si cum ar atenta la personalitatea noastra si ne-am descoperi dintr-o data slabi, tocmai noi cei ce ne pozitionam de la sine "pe val"! Cine suntem noi de fapt, dincolo de toate aparentele. Am intalnit persoane care, daca le observi pe facebook, sunt de pus la rana. Dar daca se intampla sa imparti acelasi birou sau sa apelezi la un drept al tau la care persoana are obligatia sa lucreze, sa intampini cea mai oribila monstra de ostilitate si mahalagism de joasa speta. Sau, (tot pe facebook) alaturi de recomandari deosebit de folositoare ale sfintilor parinti sa descoperi interferente cu trimiteri sexuale, aluzii perverse, citate din personalitati controversate, profund antiortodoxe... Si nu poti sa nu te intrebi ce-l poate determina pe un om sa penduleze atat de mult spre extreme, intre Bine si Rau? Care este omul real, de fapt?
Probabil depindem extrem de mult de starea in care ne afalam pe moment. Daca se intampla rar ca cineva sa ni se adreseze direct, nu prea avem ocazia sa refulam (exemplu facebook). Daca insa, intram in dialog cu persoane care nu ne menajeaza neaparat, chiar daca sunt in "lista de prieteni", atunci trebuie sa acceptam ca adevarul despre noi nu este chiar cel pe care dorim sa-l aratam altora, ci acela care il observa cei din jurul nostru, la modul cel mai detasat si dezinteresat.
Da. Cu totii avem framantarile noastre, chiar si acei care tind sa dea mereu solutii framantarilor celorlalti. Nenorocirea este ca si cei ce vrem solutii cat si cei ce lasam impresia ca le detinem, ne scaldam in aceeasi indaradnicie in a "face ascultare"! Citeam undeva o teorie legata de "critica". Cei mai avizi critici sunt acei care n-au reusit sa scrie in viata lor ceva interesant, dar din prea multa frustrare, i-au studiat indelung pe cei care au oferit lumii ceea ce n-au putut ei si astfel si-au facut un sablon care nu le-a apartinut si nu le apartine fiindca in sine... nu-i reprezinta!!! In credinta noastra ortodoxa, cam toti ne-am facut un obicei in a judeca si critica. Asta nu inseamna ca am inteles in sine cum stau lucrurile. Cred ca cel ce a fost odata sclav al pacatului si a ajuns prin mila lui Dumnezeu sa se desprinda, se situiaza cu mult deasupra criticii si a judecarii altora, iar eventualul sfat ce i s-ar cere, ar avea notiuni atat de simple incat omul superficial este tentat sa treaca foarte usor peste el!...
E greu sa vorbim de indreptare, daca drumul nostru e pe "trei carari"! E greu sa cerem sfaturi, daca le tratam cu superficialitate si aroganta. Si e cu atat mai delicat sa dam lectii de morala crestina avand venin in varful limbii!