[tabitha]

În prealabil postat de tabitha

"Daca n-am mai sti sa scriem, am putea sa vorbim. Daca n-am mai sti sa vorbim, am privi. Daca n-am mai vedea, am auzi. Daca nici de auzit nu am mai auzi, ne-am atinge. Ne-am porni unii spre altii, cautindu-ne prin intuneric, plini de speranta, sfâsiati de teribila nevoie de a fi impreuna."

- Savatie Bastovoi

În prealabil postat de Ioan_Cezar

......:)
Şi ce lucru curios, unii deşi scriu, vorbesc, văd şi aud - şi tot se caută unii pe alţii, plini de speranţă, fiind împreună cu pornirea de a dărui şi primi în acest împreună al lor tot ce au mai bun.
Dar se poticnesc, în plin elan, deseori, unul de celălalt şi se îndepărtează răniţi.
Şi atunci, plini de speranţă unii se avântă reînnoit către alţii, urmînd să se poticnească iar şi iar, alţii se cufundă în întunericul rugăciunii, năzuind ca abia acolo să afle împlinirea fără cusur a unui împreună desăvârşit. Şi nu o află, uneori, nici pe aceasta, decât după mari oboseli şi neîmpliniri, iar de multe ori nu o află deloc şi nicicînd.
Şi atunci, rămânînd cu totul singuri şi deznădăjduiţi, într-un întuneric fără speranţă, sfâşiaţi şi cu totul pierduţi, scârbiţi chiar de propria moarte, se întâmplă să se oprească şi să se privească, pentru o clipă, pe ei înşişi.
Ar fi trebuit să înceapă cu asta, de la bun început.
Dar nu au ştiut că aşa se face.
Lumea noastră ne învaţă multe, ne învaţă orice - numai să ne oprim o clipă şi să ne privim cu alţi ochi, nu ne învaţă.
Dar când Mângâietorul găseşte un loc cât de mic prin ţesătura densă a gândurilor noastre (cocon cu mult mai des decât cămaşa fluturelui de mătase), atunci şi doar atunci, printre lacrimi şi muci, întrezărim o nouă perspectivă unde nevoia teribilă de a fi împreună îşi arată adevărata ei faţă - mai nuanţată şi mai înălţătoare decât aripile curcubeului...
Fără această nevoie curcubeul ar fi fost alb ca spuma mării sau ca argintul lunii într-o noapte verde, de mai.

Da, ăsta comentariu adevărat...:)