[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Dar ma si il intreb, el ca psiholog, ghiceste omul prin ceea ce scrie aici?
Cum si-i imagineaza in realitate? Or fi asa cum scriu?
Ar fi dezamagit, sau nu?

Orice om poate cunoaşte un alt om, într-o anumită măsură dată de lentilele personale prin care privim lumea dar şi de capacitatea celuilalt de a se lăsa cunoscut.
Se spune că sfinţii şi copiii cunosc cel mai bine inima omului.
Eu ca psiholog am fost mai puţin preocupat de cunoaşterea celuilalt, oricât ar părea asta de surprinzător. Am fost învăţat că nu foloseşte prea mult să "epuizezi cognitiv" taina celuilalt, în aria de clienţi cu care am lucrat. Scopul meu era mai ales să îl asist pe interlocutor în autocunoaştere şi în dezvoltarea unor abilităţi de a face faţă unor situaţii de viaţă mai dificile. Nu aveam nevoie să îl cunosc prea bine, eram atent mai ales la trăirile mele şi la câteva lucruri tehnice care să facă relaţia de întrajutorare mai eficientă. Cum era omul de fapt? Nu am fost prea curios să aflu, mărturisesc. Am întâlnit atât de mulţi oameni!... Păstrez o amintire plăcută şi mă simt îndatorat lor. Fericit, uneori, din pricina lor, pentru că am asistat (şi, poate, am participat) la multe minuni.
Din ce trec anii, mă conving de realitatea tainei omului. Bine ar fi ca fiecare să şi-o respecte şi cultive pe a lui, mai întâi. Să învăţăm să trăim cu noi înşine, mai întâi, astfel ca viaţa să ne pară plină de sens şi de prospeţime. Să dăm, cu mirare neîncetată, slavă lui Dumnezeu pentru că suntem şi pentru că putem deveni.