[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Aici exista psiholog, psihiatru si psihoterapeut.

Da.
Psiholog e unul care deţine o diplomă de licenţă în Psihologie (secţie la Universitate, de obicei). Există şi specializarea de psiholog clinician, care se ocupă de obicei cu stabilirea unui psihodiagnostic pe baza multor teste şi a altor metode. El însoţeşte de obicei pe psihiatru şi ajută, între anumite limite, la terapie - atât cât se poate face în spital.
Psihiatrul e medicul care s-a specializat în terapia bolilor/tulburărilor psihice. Pune diagnostic (corelativ şi cu un prognostic), sprijină şi tratează pe bolnav cu medicamente, atât în spital cât şi ambulatoriu. În primul rând asta face.
Psihoterapeutul poate fi atât psihologul cât şi psihiatrul dacă au făcut cursuri şi practică (inclusiv o analiză personală şi eventual psihoterapie) specializate pentru această ramură. Ei nu ajută pe oameni cu medicamente, ci prin diverse strategii şi tehnici care au la bază dialogul şi colocviul (în cazul psihoterapiei de/în grup) dar şi multe tehnici somatice de influenţă orientală... Mai e loc şi de terapie prin muzică, prin activităţi practice, prin joc etc. Sunt axaţi pe refacerea unor componente ale personalităţii clientului şi pe dezvoltarea unor abilităţi de a face faţă noilor provocări ale vieţii între oameni, în chip şi fel.

Termenul de client, pe care eu îl folosesc de obicei, vine din psihologia americană, mai exact din consiliere. Asta nu e tocmai psihoterapie (care presupune să ai de-a face cu un om considerat bolnav) ci, conform lui Carl Rogers, mai ales, e un demers centrat pe dezvoltarea potenţialului uman, adeseori blocat, din fiecare. Psihologie umanistă...

Coaching, iarăşi nu are treabă cu psihoterapia, cu cei suferinzi sufleteşte.


În fine, sunt multe neclarităţi. E de luat în calcul şi modul cum fiecare ţară şi-a organizat departamentele psi, asociaţiile directoare, colegiile... Sunt tot felul de aranjamente, aici, de împărţiri după niscaiva lupte de influenţă, de şmecherii politice şi legalizări etc.
Un mic Turn Babel, deh...

P.S. Eu am lucrat ca psiholog consilier, însă adeseori ca psihoterapeut cu oamenii pe care nu-i mai voia nimeni. Am suferit împreună cu oameni consideraţi prea rezistenţi la terapie, incurabili etc. Mi-i pasau "boşii", eu lucram cu resturile, cu eşecurile de la coşul de gunoi (cum sunt consideraţi unii semeni de către alţi semeni, vai!)... Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dăruit experienţa asta! Dar am obosit, cu vremea, m-am îmbolnăvit sufleteşte, am devenit dependent de alcool într-un timp. Şi am hotărât să renunţ şi să am grijă un pic de mine şi de cei din familie. Între timp muriseră unii, îmi pierdusem fiul şi mă simţeam foarte vinovat... Eram în doliu mare.
Nu cred că voi mai reveni în consiliere şi/sau psihoterapie. Poate în învăţământ, iarăşi, în psihopedagogie şi mai ales la scris. Pregătesc un manual şcolar, deocamdată şi un mic dicţionar pentru elevi şi studenţi. Mai lucrez la o chestie originală, fără precedent la noi, anume pe erorile în jocul de şah (tocmai m-am amuzat azi-noapte la gherlele lui Magnus Carlsen şi Karjakin). Am luat deja un premiu internaţional pe o cercetare legată de asta..:)
Şi sper să scriu, cândva, un manual de psihologie introductivă pentru ...creştini!...:)