O iubesc aşa cum e, fără s-o idealizez, şi îmi e milă de ea, când văd cât de neiubită este. Iubesc fiecare clipă pe care am trăit-o aici, îmi sunt dragi oamenii pe care i-am cunoscut şi multe din locurile în care am trăit.
Mă întristează să văd că se depopulează, că la ţară oamenii au îmbătrânit şi pământul rămâne nelucrat, că tinerii nu se simt aici acasă şi pleacă pentru o pâine mai bună.
Mă doare să văd atât de multă corupţie, care e o formă a egoismului, a individualismului, a neiubirii.
Dar îmi iubesc bunicii, părinţii, fraţii şi nepoţii şi prietenii, şi parcă şi între ceilalţi mă simt, măcar uneori, ca într-o mare familie.