Așa am auzit și eu de un monah care știe să vorbească omului direct în inima acestuia, știe să aline orice suflet aflat în suferință. Acest monah are peste 80 de ani și îl cheamă
Proclu, nume dat atunci cînd a intrat în călugărie. Locul unde poate fi găsit este "Aicea stau!!!", așa cum îi place lui să spună, pe undeva în apropiere de Piatra Neamț, la capătul unui sat numit Magazia Crăcăoani. În acest loc a stat fratele
Proclu timp de mai bine de 50 de ani, rugîndu‑se pentru oamenii din lume și plîngîndu‑și păcatele. Pentru a ți se deschide ușa de la coliba lui trebuie să tragi de o sfoară care, la capătul celălalt, are un clopoțel ce anunță că este cineva la poartă. Acest model de avertizare îl putem găsi în Pateric, la Sfinții Părinți care trăiau în pustie, în peșteri.
De cum îl vezi pe fratele
Proclu, inima îți este înduioșată de bucuria cu care te primește la el în colibă. Vorbele sale, în cel mai simplu, cald și popular grai moldovenesc, îți merg la inimă. Îți spune exact cuvintele pe care ai tu nevoie să le auzi ca să simți cum ți se liniștește sufletul și luminează mintea.
Cît a trăit singur, departe de oameni, timp de mai bine de jumătate de secol, fratele
Proclu s-a întîlnit și a aflat despre alți zeci de pustnici. El însuși afirmă că a întîlnit, s‑a spovedit și chiar a învățat despre viața duhovnicească de la pustnici. Chiar dacă nu este așa cunoscut cum sînt alți mari duhovnici cu carte, fratele
Proclu este știut, așa cum spune el, "fără voie, prin vorbele oamenilor". De ce fără voia sa? Pentru că el vrea să stea singur, să‑și poată plînge păcatele sale, dar dacă oamenii îl vizitează el nu vrea să‑i supere și să nu-i primească, pentru că nu vrea să mînie pe Dumnenzeu.
Fratele Proclu are peste 80 de ani. Toată viața a trăit-o în rugăciune și... lacrimi de credință. De mic i-a plăcut viața de pustnic și i-a mai plăcut, zice el, mai ales, că a învățat de la alți pustnici din munți cum să "stea de vorbă cu Dumnezeu".
- Părinte, mai există astăzi mari duhovnici care trăiesc retrași din lume, numai în rugăciune, fără ca nimeni să-i știe?
- Sînt cam puțini. Sînt o parte care mai cresc acum și pînă ce cresc nu mă pot rezema, că ei cresc. Cum să‑i căutați? Eu vă dau un sfat, să vă rugați așa: "Doamne luminează-mi mintea ca să aflu calea cea dreaptă!". Și atunci Duhul Sfînt îți descoperă la ce duhovnic să ajungi, iar cînd te duci la el te ajută prin el Duhul Sfînt. Dacă nu ai evlavie la duhovnic, Duhul Sfînt nu te ajută.
- Ce ar trebui să facă creștinul dacă îi este rușine de unele păcate la spovedanie și nu le spune preotului duhovnic?
- Să le scrie pe o hîrtie și atunci o să poată să le spună. Dacă nu le scrii, nu le poți spune pentru că vrăjmașul sufletelor aduce altceva în minte...
- Uite cum ii:
prin smerenie, prin cainta se poate ‘repera’,
daca mai sunt zile si mai este viata. Dar cand o pus mainile pe piept si a iesit sufletul, cu atata o ramas.
Omul cat ii in viata se poate ‘repera’, se poate sa faca din cele bune, mai bune si s-ar putea sa faca din cele bune, mai rele.
Mantuirea o ramas amu` in mana noastra. [Daca] vrem, ne mantuim. Ca asa spune un Sfant Parinte:
O, omule, de aicea trebuie” ori iadul, ori raiul si
cine s-o trezit cu sufletul n-are altceva decat sa planga. Si temelia nevointei celei duhovnicesti ori pustnicesti ori a acelor care doresc linistea sunt
lacrimile si suspinul inimii.
- Parinte, in ultima vreme sunt tot mai multe icoane care plang. Ce inseamna asta?
- Sunt semne ca crestinii au ajuns de plans. Noi purtam nume de crestini, dar fapte nu avem. Celelalte credinte au si fapte bune, dar au greseala asta ca nu cred drept in Dumnezeu