Citat:
În prealabil postat de fallen
dar daca esti tanar si n-ai apucat sa ai copii, si te paraseste sotul/sotia sau moare, inseamna ca esti condamnat la singuratate pentru tot restul vietii?
|
Dacă soțul (soția) moare ești dezlegat de căsătorie, care se definește ca legătură până la mormânt.
Dar, dacă te părăsește, nu ești dezlegat. Nici chiar dacă "dă divorț". Cel puțin în Biserica Catolică, eu nu am auzit de legământul "la bine și la rău, până când divorțul ne va despărți".
Citat:
|
Asta e pedeapsa pentru ca te-ai insotit cu cine nu trebuia, sau poate pentru ca nu ai fost tu vrednic ca sot/sotie? Sau este o "chemare"? O sansa sa devii un slujitor mai demn al Lui? Dar oare El de asta are nevoie, numai de calugari? Nu are nevoie si de oameni care sa se inmulteasca si sa perpetueze specia?
|
Nu am spus despre căsătorie că este o pedeapsă, am spus că este o cruce. Desigur, ea este și o chemare. Alta, însă, decât călugăria. De aceea, căsătoria seamănă cu un vot perpetuu, în felul în care călugării depun voturile perpetue cu ocazia tonsurii. Este chiar mai mult decât atât: să observăm că matrimoniul este Sacrament, pe când tonsura nu este Sacrament.
Acuma, să presupunem că ești călugăr, dar, dintr-un motiv oarecare (de exemplu: prigoană comunistă) mănăstirea ta nu mai există. Frații tăi au fost dispersați, superiorul tău a fost arestat. Ai rămas complet singur. S-a întâmplat, s-ar putea întâmpla oricând, deși nimeni, când intră la mănăstire, nu dorește ca asemenea nenorocire să se petreacă. Altele au fost visurile tale, ți-ai dorit o obște care să preguste din viața îngerească încă de pe pământ, ți-ai dorit să Îl lauzi pe Domnul cu frații tăi, ți-ai dorit să te bucuri de o biserică frumos împodobită, înconjurată de o grădină cu flori pe care să le îngrijești tu și pe care, privind-o, să ai mereu înaintea ochilor preînchipuirea grădinii raiului. Dar acum, visul acesta e spulberat. Nu mai ai nici frați, nici biserică să slujești zilnic, nici grădină, nimic. Să însemne, asta, că ești dezlegat de voturile călugăriei? Nu, ci înseamnă că rămâi în starea pe care ai ales-o liber. Ești călugăr, chiar dacă va trebui să muncești ca necalificat pe un șantier, chiar dacă ai să îmbătrânești singur, într-o garsonieră sau un azil laic de bătrâni. Nu trebuie să îți pierzi speranța că, poate într-o zi, episcopul tău, sau un urmaș al lui, te va chema pe tine și pe frații tăi risipiți și îți va spune: "reclădiți așezământul care vi s-a dat vouă. Îngrijiți din nou grădina Domnului !". Și numai așa, chiar dacă ziua aceasta nu va veni niciodată, ai să poți adormi în nădejdea învierii.