,,Chiar vor românii un preşedinte ortodox?



Presa bucureşteană a publicat în urmă cu două săptămâni un sondaj de opinie interesant, în care românii erau întrebaţi cum şi-ar dori să fie preşedintele lor. Între calităţile enumerate, cetăţenii au precizat şi că preşedintele lor ar trebui să fie ortodox. Nu se ştie exact, sau mai precis eu nu ştiu exact, de ce a publicat presa centrală asemenea sondaj. Poate a fost luată prin surprindere de răspunsul dat de populaţie, poate a dorit să folosească această informaţie împotriva unui candidat anume. Poate a dorit să deschidă această discuţie, pentru a tranşa o dată pentru totdeauna problema şi a stabili dacă contează sau nu ce religie are un candidat la o funcţie de reprezentare a naţiunii române.
Indiferent de motivaţia apariţiei acestui sondaj, mai interesante sunt reacţiile la el. Odată ce poporul a făcut eroarea de a spune că îşi doreşte un preşedinte ortodox, unii formatori de opinie s-au şi grăbit să ajusteze această pretenţie.


“Discriminarea”


Prima reacţie a fost aceea că a-l întreba pe un candidat la preşedinţie ce religie are înseamnă a-l discrimina, mai ales în situaţia în care religia sa nu este cea majoritară. Personal consider că afirmaţia este falsă, întrucât singurele forme de a-l discrimina pe un candidat la preşedinţie pe criterii religioase ar fi 1. să-i interzici să participe în competiţia electorală din pricina apartenenţei la o religie anume; 2. să foloseşti apartenenţa sa la o altă religie pentru a-i îndemna deschis pe cetăţeni să nu voteze cu el. Aceste lucruri nu se întâmplă. În plus, interzicerea discuţiei despre religia unui candidat la preşedinţie ar putea să-i discrimineze şi să-i prejudicieze pe alegători, care au dreptul să dorească să fie reprezentaţi de cineva care le împărtăşeşte convingerile religioase. Există ţări în care monarhul este obligat să aibă anumită confesiune religioasă (Marea Britanie, Danemarca, Suedia, chiar fostul Regat al României), fără ca cineva să considere acest lucru o discriminare. Nu cred că există motive să credem că cineva va fi discriminat pe criterii religioase în societatea românească.


“Religia este o chestiune privată”


Apropiată de ideea discrimării este afirmaţia că religia este o chestiune privată, care nu trebuie discutată în public. Chiar dacă ar fi aşa, religia este o chestiune privată, însă nu poate fi, prin lege (art. 40, alin. 4 din Constituţia României) o chestiune secretă. Şi atunci, de ce nu poate fi discutată în public? De ce să nu ştie votantul dacă cel ce îi va fi preşedinte este sau nu de aceeaşi religie cu el? Oare nu este o formă de fraudare a încrederii votantului ca acesta să afle la ani distanţă că preşedintele său are o altă convingere religioasă decât a sa, poate una opusă, sau nu are nici o urmă de religiozitate?
Vor fi existând religii care sunt chestiuni private, însă Ortodoxia, religia majoritară de pe teritoriul României este o problemă comunitară. Credinţa ortodoxă în Dumnezeu creează şi la nivel social Trupul lui Hristos care este Biserica. Biserica Ortodoxă nu este o abstracţie, ci o prezenţă foarte concretă şi foarte implicată în viaţa socială, pentru că ea suntem noi, ortodocşii care votăm din cinci în cinci ani preşedintele României. Ştiind acest lucru, Constituţia din 1866 a României stipula, în art. 82, “Coborâtorii Măriei Sele vor fi crescuţi in religiunea ortodoxă a resăritului”[1], precizare reluată textual în art. 77 al Constituţiei Regatului României din 1923[2].
În condiţiile republicii democratice, putem cădea de acord ca religia ortodoxă să nu mai fie obligatorie pentru preşedintele statului, dar nu vedem de ce apartenenţa religioasă să nu mai fie discutată deloc, mai ales în condiţiile în care poporul arată clar din acel sondaj că doreşte un preşedinte de aceeaşi religie cu el. Or, nici măcar teoriile politice nu pot înfrânge voinţa populară, pentru că ştim încă de la nenea Iancu că în democraţie box populi, box Dei.


“Dumnezeu este Unu pentru toţi”


S-a exprimat şi ideea că Dumnezeu este unul pentru toţi românii şi că nu contează diferenţele confesionale. Această viziune, curat ecumenistă, merită o abordare teologică, pentru că ea marşează pe o concepţie falsă înrădăcinată şi în mentalul multor creştini ortodocşi din ţara noastră. Este perfect adevărat că “Dumnezeu este Unu pentru toţi oamenii”, însă nu este la fel de adevărat că “toate drumurile [religioase] duc la Dumnezeu”. Dimpotrivă, este perfect logic să credem că un singur drum religios duce la Dumnezeu, celelalte ducând cine ştie unde. Distincţia o fac clar cuvintele lui Iisus: “Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt. 7,21). Din acest punct de vedere, nu e greu să îţi dai seama că drumul care păstrează voia lui Dumnezeu neîntinată este Ortodoxia, chiar dacă mulţi oameni, trăind după regulile lumii actuale, o consideră învechită sau perimată.


Concursul “cel mai ortodox candidat”


Campania electorală nu trebuie să degenereze într-un război religios, lucru pe care nu îl permite de altfel, în mod corect, nici Constituţia, care spune că orice învrăjbire religioasă, în relaţiile dintre culte, este interzisă (art. 29 [4] din Constituţie). Dacă admitem însă că preşedintele se votează în funcţie de personalitatea pe care o proiectează în spaţiul public candidatul respectiv, iar aprecierea e strict subiectivă, la voia alegătorului, atunci pentru ca alegătorul să aleagă în cunoştinţă de cauză trebuie să ştie ce religie are alesul său.


Dezavuez cu dispreţ concursul, de proastă calitate, care s-a lansat imediat după publicarea acestui sondaj, între candidaţii prezidenţiali, care se întrec să îşi manifeste “ortodoxia”. Apartenenţa religioasă nu trebuie să fie singurul criteriu de votare a preşedintelui şi nu trebuie să devină o marfă de proastă calitate în bătălia electorală. Ca ortodox practicant şi ca teolog pot să spun, fără să greşesc, că în această campanie nu există nici un candidat care să poată fi asimilat dorinţei exprimate de popor în acel sondaj.
Până la urmă discuţia se rezumă la întrebarea retorică: Chiar doreşte poporul român un ortodox preşedinte al său? Şi dacă da, este dispus să îl urmeze pe acesta?"
Autor: Mihai Silviu Chirila



http://mihaisilviuchirila.blogspot.r...e-ortodox.html