Citat:
|
În prealabil postat de andrei.ierom
Nu sunt cam multe criterii, Elena?! Oare nu sunt prea dificile? Crezi ca le mai putem atinge noi, postmodernii? Cum anume trebuie procedat? Fii macar ajutor de duhovnic, te rog!
|
:) Sa fiu ajutor de duhovnic?! Cine? Eu?! Nici gand. Sa inteleg ca "ierom" era intr-adevar de la ieromonah, care mai e si duhovnic. Atunci cred ca ar fi cazul sa ma abtin sa mai vorbesc. Mai sus am scris la pertu, asta neexcluzand respectul fata de harul lucrator, ci numai faptul ca daca vorbesc la pertu cu Tatal, asa vorbesc si cu ceilalti...pe forum, ca in societate, nu aplic aceleasi reguli.
Criteriile au fost aceleasi in toate timpurile, iar un crestin nu traieste in timp, ci inafara lui, adica vesnic. Adevarul e ca cei din timpurile de pe urma vor avea cununi mai mari, ca e mult mai greu sa le realizezi. Dar nu imposibil, atata timp cat Hristos este Cel Care le implineste, Care face ca "tot ce e cu neputinta la oameni sa fie cu putinta la Dumnezeu". Deci noi putem sa facem ce au facut ceilalti in veacurile anterioare, dar numai cu ajutorul Domnului.
De procedat, cred ca trebuie sa avem mai multa credinta si sa ne facem mici ca El sa fie Mare. O sa va spun ce-mi zicea duhovnicul meu. Noi discutam destul de multe si in afara spovedaniei, deci sunt niste detalii pe care mi le spunea intr-o astfel de discutie. Imi spunea ca a avut o perioada, la inceputul misiunii lui de monah, Preot si duhovnic, cand incerca sa raspunda cu ratiunea lui, adica isi pregatea serios discursul (predica), isi gandea ce ar trebui sa raspunda oamenilor la anumite probleme, etc. Dar Dumnezeu i-a aratat ca nu acesta e demersul, ci sa aiba incredere in El, sa-L lase pe El sa-l ajute. La inceput i s-a parut greu, ca era si multa necredinta acolo, dar apoi se ruga ca Domnul sa-l lumineze si ii dadea cuvant ca multi ziceau apoi ca parca Parintele a vorbit pentru ei, parca un anumit cuvant le era destinat ca sa inteleaga ceva. Eu l-am vazut cateodata in spovedanie langa mine in genunchi. Poate n-ar trebui sa spun aceste aspecte, dar m-au cutremurat. Plangea cu si pentru mine. Pai da, ca avea de ce sa planga...???
In spovedanie, cand nu avea raspuns, nu-mi dadea. Imi spunea ca nu are cuvant si sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne arate. Chiar erau momente cand ratiunea si a lui si a mea ar fi spus contrariul la ce imi zicea, luam ca ascultare desi nu prea imi convenea si ulterior vedeam ca a fost spre binele meu duhovnicesc. Dar acest om are o viata de rugaciune, vreo 9-10 ore de slujire zilnica, in rest rugaciunea inimii, postirea e viata lui si in post si in nepost, iar in post mananca un pumn de seminte. Ce sa zic, eu nu-i fac cinste ca ucenica, dar nadajduiesc sa ma ridic si eu treptat, treptat, sa ajung macar pana la glezna lui. :)
Deci mai multa credinta. Sa zicem din adancul inimii "ajuta, Doamne, necredintei mele!"
Elena