Mi-am adus aminte de acest topic, în urma discuțiilor din ultima vreme...

Am avut o colegă (între timp a plecat la altă firmă) care era foarte credincioasă, în felul ei... Era ortodoxă și căsătorită cu un preot. Zicea că bunica ei o crescuse în spiritul credinței, obișnuia să citească des din Biblie.

Avea o fetiță, la grădiniță pe atunci, iar într-o înregistrare de la Craciun am văzut-o pe fetiță, lângă brad, recitând.. că nu îmi vine un cuvânt mai potrivit - Că într'atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într'Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Colega mea era uimită și nemulțumită că preoții, colegi ai soțului ei, nu dădeau toți banii care se strângeau la biserică săracilor; mai era uimită că părintele meu duhovnic mă împărtășea deși eram vinovată de anumite păcate...

Nu știu ce impresie vă face vouă acest portret.

Ideea este că această femeie a început să meargă pe la adunările mai multe confesiuni, să vadă cum se simte și care i se pare ei mai aproape de cuvântul Domnului. Și avea de gând să se boteze la baptiști, împreună cu soțul ei care a renunțat la preoție (sau intenționa...)... că de, botezul ar trebui să se facă atunci când omul știe ce vrea, nu când e bebe, zicea ea...

Îmi pare rău de acest caz.

Nu sunt în stare să scriu nicio concluzie. Îmi pare rău că ne certăm, sau vedem probleme când nu e cazul... în loc să facem ceva constructiv...
Oare putem preveni, sau împiedica, noi cei din Biserică, astfel de alunecări?