View Single Post
  #74  
Vechi 12.04.2014, 07:46:31
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit

Père Placide Deseille: Drumul meu către Ortodoxie – Începutul (1926-1942)

10 Aprilie 2014



Mă gândesc cu o profundă recunoștință la toți cei care au contribuit la educația mea umană și spirituală. Am fost format, în sânul familiei mele, la școala marii tradiții liturgice și patristice a Bisericii. Bunica mea și cele două mătuși din partea tatălui, care au exercitat asupra mea o influență profundă, aveau ca și cărți de căpătâi Cartea rugăciunii antice de Dom Cabrol și Anul Liturgic de Dom Guéranger, care conțin atâtea texte admirabile ale liturghiilor străvechi din Occident și Orient.

Aceste trei femei, animate de o credință solidă și de o evlavie profundă, detestau pietatea sentimentală și au știut să-mi ofere de foarte devreme sensul și gustul bogățiilor Tradiției. Ele iubeau, de asemenea, viața călugărească, operele lui Dom Marmion [1], iar marile abații din Beuron, Maredsous și din Solesmes [2] erau sferele înalte ale creștinismului lor. În liceu, educatorii mei iezuiți – oameni de rugăciune, de o mare noblețe a inimii și de o mare inteligență – au trezit în mine dragostea pentru Antichitatea clasică greacă și latină, pentru Evul Mediu Cavaleresc și, de asemenea, pentru secolul al XVII-lea francez. Sub îndrumarea lor, în pragul adolescenței mele, am descoperit în rugăciune, mai ales în rugăciunea către Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, un izvor de pace și de bucurie pururea curgător.

Totuși, mediul meu familial era surprinzător de divers. Credinței profunde a familiei mele din partea tatălui se opunea vechea tradiție socialistă și anticlericală căreia i se revendica mama mea, care nu putea suporta ideea vederii vreunei suferințe pe marginea drumului. Două dintre mătușile mele din partea mamei se căsătoriseră cu emigranți ruși, frații Constantin și Serghie Cherchevsky din Chessin, astfel încât Ortodoxia avea să facă parte foarte curând din mediul meu familial. O altă mătușă de-a mea se căsătorise cu un descendent al unei întregi linii de pastori calvini, Félix Gal-Ladevèze, și am încă amintirea crucii hughenote pe care o purtau verii mei mai tineri. Acest unchi era animat de un duh profund evanghelic. Îmi amintesc că am asistat, pe când aveam zece sau unsprezece ani, la conversații în care el insista cu putere asupra iubirii vrăjmașilor și iertarea greșelilor, lucruri care erau, după el, criteriul adevăratului duh creștin. Anumite anecdote care circulau în familie arătau că știa să pună în practică ceea ce profesa.

Trebuie să fi avut cam doisprezece ani când am citit într-o revistă mai veche, Luna literară și pitorească, un articol ilustrat cu evocatoare fotografii despre mănăstirile din Meteore, în Thessalia. Această lectură avea să-mi lase o profundă impresie, presimțind că aceste cuiburi de vulturi duhovnicești erau simboluri ale unei tradiții încă și mai venerabile, încă și mai autentice decât aceea a marilor abații contemporane benedictine de care îmi vorbea bunica mea. Mi-ar fi plăcut să fiu călugăr în Marile Meteore. Dar, aceasta era, în mod evident, o dorință irealizabilă și nici măcar nu-mi imaginam că aș fi putut fi acceptat într-o mănăstire catolică, într-atât sublimă și inaccesibilă îmi părea viața care se ducea acolo. Calea mea îmi părea croită către căsătorie și o carieră profană.

Războiul din 1939 și ocupația germană vor schimba în mod brutal întreg cadrul existenței mele. Mi s-a oferit ocazia să frecventez Abația de Wisques, în regiunea Pas-de-Calais. Acolo am cunoscut un călugăr admirabil, Dom Pierre Doyère, fost ofițer de marină, intrat în această mănăstire al cărei rugător devenise apoi. Am rămas mereu foarte atașat de el, cât și de Părintele Abate, Dom Augustin Savaton. Cincisprezece ani mai târziu, am ajuns să colaborez cu Dom Doyère, pentru colecția «Sources chrétiennes», la ediția operelor Sfintei Gertrude din Helft, marea mistică benedictină a secolului al XIV-lea.

Mă entuziasma figura Sfântului Francisc de Assisi și a primilor săi tovarăși, descoperită de-a lungul operelor lui Joergensen [3] și Fioretti [4], însă franciscanismul nu mă atrăgea. Am vizitat câteva abații benedictine, mai ales Solesmes, unde aveam să revin adesea și care va rămâne pentru mine, alături de Trappe, o a doua patrie spirituală. Dar viața benedictină, care mă cucerea prin înrădăcinarea sa tradițională, nu satisfăcea în mine o anumită nevoie de absolut, un gust pentru un fel de asprime a existenței și de primitivism evanghelic pe care le evocau așa de bine, în ochii mei, sihăstriile franciscane din Ombrie și mănăstirile din Meteore.

Va urma…

[1] Dom Colomba Marmion (1858-1923), Abate de Maredsous, a publicat solide opere de spiritualitate, fondate pe teologia Sfântului Pavel și pe Regulile Sfântului Benedict.

[2] Beuron, Maredsous și Solesmes sunt mănăstiri benedictine situate în Germania, Belgia și respectiv în Franța. În secolul al XIX-lea și în secolul al XX-lea au contribuit foarte mult la reînnoirea liturgică și patristică în Biserica Catolică.

[3] Autor danez care a scris o excelentă carte despre Viața Sfântului Francisc de Assisi și alte lucrări despre originile monahismului franciscan.

[4] Fioretti (Florilegii ale Sfântului Francisc) este o antologie scrisă în sihăstria din Ombria cuprinzând viața Sfântului Francisc de Assisi și a însoțitorilor săi.

sursa : www.pemptousia.ro
Reply With Quote