View Single Post
  #77  
Vechi 14.06.2015, 08:40:05
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Arrow Lumea Credintei

«Ortodoxia este o luminare prin sfinți a lumii și a sufletelor noastre».
Interviu cu teologul ortodox Jean Claude Larchet


Gânditor creștin francez convertit la 21 de ani de la catolicism la ortodoxie, autor a numeroase lucrări teologice și filosofice, unele traduse și în românesște (Terapeutica bolilor spirituale – teza sa de doctorat în Filosofie, din 1987; Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul – teza sa de doctorat în Teologie, din 1994; Semnificația trupului în Ortodoxie; Despre iubirea creștină; Sfântul Maxim Mărturisitorul, mediator între Răsărit și Apus etc.), d-l Jean-Claude Larchet (n. 1949) a avut bunăvoința, în octombrie 2010, la Iași, cu prilejul vizitei întreprinse în România la invitația ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, să ne acorde acest interviu în exclusivitate pentru magazinul ilustrat Lumea credinței.

Cum ați descoperit Ortodoxia?

Am mai răspuns la această întrebare deja de patru ori de când am venit în România. Așa cum spuneam, la sfârșitul studiilor mele filosofice a trebuit să scriu o mică lucrare despre Sf. Dionisie Areopagitul. Pe Sf. Dionisie trebuia să îl studiez din punct de vedere filosofic, dar atunci când am intrat în lucrările lui, pentru a le înțelege mai bine, a trebuit să citesc și scrierile altor Sfinți Părinți ai Bisericii. Am citit la acel moment câteva lucrări de Sf. Grigorie de Nyssa, de Sf. Vasile cel Mare și de Sf. Grigore Teologul, precum și ale unor părinți din jurul Sf. Dionisie Areopagitul. Și, pentru că înainte nu mai citisem nici o carte a Sfinților Părinți ai Bisericii, acolo am descoperit că lucrările lor erau foarte apropiate de credința creștină originară, o credință foarte apropiată de predania evanghelică și cu un mod de gândire foarte viu. Părinții au fost pentru mine teologi foarte vii, care au exprimat în lucrările lor nu numai lucrurile pe care le-au gândit, ci lucruri pe care le trăiau. După această primă descoperire am fost nevoit să mai citesc pentru studiul despre Sf. Dionisie Areopagitul comentarii asupra lucrărilor și gândirii lui, și am ajuns în comentariile lui Vl. Lossky, la acel moment cel mai bun comentator al Areopagitului. Cu Lossky am intrat în teologia ortodoxă care aborda chestiunea pe care trebuia să o studiez, aceea a teologiei negative, a apofatismului, și atunci am văzut că modul de gândire al teologiei ortodoxe era și el foarte apropiat de credința creștină primară și de modul de gândire al Părinților Bisericii. Atunci am văzut o legătură directă între modul de gândire al teologiei ortodoxe moderne cu modul de gândire al Sfinților Părinți și cu credința creștină așa cum a fost ea dată de Hristos sfinților apostoli, Bisericii primare.

Dar de la naștere erați romano-catolic…

Eram romano-catolic, dar am constatat că modul de gândire și modul de viețuire în Biserica Romano-Catolică era foarte îndepărtat de acest mod de viață, de modul de viață ortodox, de modul de viață al Sfinților Părinți și al Bisericii primare. Am văzut că unele lucruri ale credinței creștine originare au rămas și în credința catolică, dar erau și multe deviații, multe erori care fuseseră făcute de-a lungul istoriei catolicismului de după mileniul întâi. Convertirea mea la Ortodoxie nu a fost însă un gest de ostilitate față de Biserica Catolică, ci a fost rezultatul faptului că în Biserica Ortodoxă am găsit ceva mai mult, o plenitudine care nu era în Biserica Catolică, o plenitudine a credinței și o plenitudine a harului. Scopul meu nu e de a vorbi împotriva Bisericii Catolice, de a purta o controversă cu aceasta, ci de a exprima în munca mea această plenitudine a Bisericii Ortodoxe.

continuarea aici : http://www.lumeacredintei.com/revist...laude-larchet/
Reply With Quote