[Decebal]

Întrebarea 6

Dacă, după Sfântul loan: „Cel ce se naşte din Dumnezeu nu face păcat, că sămânţa Lui rămâne în el şi nu poate păcătui” (1 Ioan 3, 9), iar cel născut din apă şi din Duh s-a născut din Dumnezeu, cum noi cei născuţi din Dumnezeu prin Botez, putem păcătui?

Răspuns

Chipul naşterii noastre din Dumnzeu este îndoit: unul dă celor născuţi întreg harul înfierii, ca să-l aibă prezent ca potenţă; celălalt le dă să aibă întreg harul în lucrare, ca să preschimbe şi să modeleze aplecarea voii celui născut din Dumnezeu, încât să tindă liber spre Cel ce l-a născut.

Chipul dintâi are prin credinţă numai, harul prezent ca potenţă; celălalt sădeşte pe lângă credinţă şi asemănarea atotdumnezeiască cu Cel cunoscut, asemănare ce lucrează însoţită de cunoaştere în cel ce cunoaşte. Cei din care se află primul chip al naşterii, neavând încă aplecarea voii deplin satisfăcută de pornirile trupeşti, şi de aceea nefiind străbătută în întregime de Duhul, ca să se împărtăşească în mod actual de tainele cunoscute în chip dumnezeiesc, nu e exclus să încline spre păcat dacă vor. Căci nu naşte Duhul o aplecare a voii fără voie, ci pe una voită o modelează până la îndumnezeire. Iar cel ce a cunoscut-o pe aceasta prin experienţă nu poate să mai cadă de la ceea ce a cunoscut o dată cu adevărat şi propriu prin trăire, spre altceva. Precum nici ochiul care a văzut o dată soarele nu poate să se mai înşele cu luna sau cu alte dintre stelele după cer.

Altfel este însă cu cei care s-au împărtăşit de al doilea chip al naşterii. Duhul Sfânt cucerind întreaga aplecare a voinţei acestora, le-a mutat-o cu totul de pe pământ la cer, iar prin cunoaşterea adevărată şi trăită le-a transformat mintea, străbătând-o cu razele fericite ale lui Dumnezeu şi Tatăl, încât să fie socotită ca un alt Dumnezeu, ce pătimeşte prin har stări ce i-au devenit o deprindere, ceea ce Dumnezeu nu pătimeşte, ci este după fiinţă. Dar prin aceasta aplecarea voinţei s-a făcut slobodă de păcat, câştigând prin deprindere aptitudinea virtuţii şi a cunoştinţei şi nemaiputând să tăgăduiască ceea ce au cunoscut prin experienţă cu lucrul. Prin urmare, deşi avem Duhul înfierii, care este sămânţa ce-i face pe cei născuţi după asemănare cu Cel ce seamănă, totuşi nu-I predăm Lui plăcerea voii noastre curăţită de înclinarea şi afecţiunea faţă de orice alt lucru; aceasta e pricina pentru care şi după ce ne-am născut din apă şi din Duh păcătuim cu voia. Dar dacă ne pregătim voinţa să primească prin cunoştinţă (gnostikos) şi lucrarea apei şi a Duhului, atunci apa cea tainică săvârşeşte prin fapte curăţirea conştiinţei, iar Duhul cel de viaţă făcător produce în noi desăvârşirea neschimbabilităţii în bine prin cunoştinţa din experienţă. Rămâne aşadar în seama fiecăruia din noi, care putem încă să păcătuim, să vrem să ne predăm deplin cu înclinarea voii noastre Duhului.

sursa: Filocalia, vol. III, sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsurile către Talasie, editura Humanitas, 2009, p. 49-50.