[doctor_faustus]

„Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (In 6, 56)

"Prin acestea ne introduce în taină în multe feluri. Căci, deoarece învăţătura e greu accesibilă celor neînvăţaţi, cerând mai degrabă înţelegerea din credinţa în El, decât întoarcerea în sus şi în jos a cercetării proprii, uşurează şi luminează în chip variat şi din toate părţile cunoaşterea folositoare, fixând ca o temelie şi bază a credinţei cea mai bună dorire a Lui: „Cel ce mănâncă trupul Meu, zice, şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” Căci precum, dacă cineva uneşte o ceară cu altă ceară, va vedea desigur pe una în alta, la fel, socotesc, şi cel ce primeşte trupul Mântuitorului nostru Hristos şi bea cinstitul Lui sânge, cum zice El însuşi, se face una cu El, amestecându-se şi unindu-se cu El prin împărtăşire, întrucât el se află în Hristos şi Hristos, în el.751 Aşa ne-a învăţat Hristos şi în Evanghelia după Matei, zicând: „Asemenea este Împărăţia cerurilor cu un aluat, pe care, luându-1 o femeie, l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată” (Mt. 13, 33). Cine e deci femeia şi care este înţelesul măsurilor numite, sau ce este în general măsura se va spune la locul potrivit. Acum vom spune numai ce este aluatul. Precum zice Pavel, că „puţin aluat dospeşte toată făina” (I Cor. 5, 6), aşa cea mai mică binecuvântare amestecă tot trupul nostru cu ea şi îl umple de lucrarea ei şi aşa Se face prezent în noi Hristos, şi noi în El. Şi va avea dreptate să spună cineva că aluatul este în toată făina, şi făina se face prezentă în tot aluatul.752 Ai în acestea puţine înţelesul celor spuse.

Dar dacă suntem iubitori ai vieţii veşnice, dacă dorim să avem pe Dăruitorul nemuririi în noi înşine, să nu renunţăm, asemenea unora dintre cei nepăsători, să fim binecuvântaţi,753 nici să nu lăsăm să ne prefacă diavolul evlavia în viclenie, şi în cursă, şi în laţ păgubitor. Căci s-a scris: „Cel ce mănâncă din pâine şi bea din potir cu nevrednicie, judecată sieşi mănâncă şi bea” (I Cor. 11, 29). Când mă cercetez pe mine însumi, văd că nu sunt vrednic. Când deci vei socoti că eşti vrednic spunând aceasta, vei auzi de la noi: Când vei socoti că eşti vrednic să te prezinţi lui Hristos? Căci, chiar de te vei îndurera pururea de lunecare, nu vei înceta niciodată să luneci. „Căci cine va pricepe greşalele?” după Sfântul psalmist (Ps. 18, 13). Astfel să te socoteşti cu desăvârşire lipsit în veci de sfinţenia care mântuieşte.754 Deci, gândeşte-te să duci o viaţă binecredincioasă şi, aşa crezând, te vei împărtăşi de binecuvântarea care alungă nu numai moartea, ci şi bolile din noi. Căci, venind Hristos în noi, slăbeşte legea care stăpâneşte sălbatic în mădularele trupului nostru, înviorează evlavia faţă de Dumnezeu şi omoară patimile, neţinând seama de păcatele în care ne aflăm, ci vindecându-ne mai degrabă ca pe nişte bolnavi. Căci întăreşte pe cel zdrobit, ridică pe cel căzut, ca un Păstor bun, Care îşi pune sufletul pentru oile Sale."

sursa: idem, pag. 412-413

Comentariile Părintelui Stăniloae:

"751 Numai întrucât Hristos e o Persoană, şi cel ce se împărtăşeşte, altă persoană, ei se pot uni în firea comună pe care o au fără să se confunde. Persoanele îşi păstrează în cea mai intimă legătură dintre ele conştiinţa proprie. Căci are loc o unire prin fire şi iubire. Cu cât e mai mare iubirea dintre două persoane, cu atât e mai puternică, pe de o parte, unirea dintre ele, pe de alta, conştiinţa fiecăreia de cealaltă.

752 Hristos e aluatul, şi noi, faina; şi nu invers. El are puterea să ne facă asemenea Lui pe toţi, făcându-Se prezent în toţi şi făcându-ne pe noi toţi prezenţi în El. Căci dumnezeirea Lui are puterea de a ne cuprinde pe toţi şi de a fi în toţi, dar are în ea şi tot ce e propriu trupului, cu duhul Lui de jertfă şi cu starea învierii Lui.

753 Binecuvântarea prin care se preface pâinea în Trupul Domnului se extinde şi asupra celor care se împărtăşesc de Trupul Lui. În Trupul Domnului e binecuvântarea Lui.

754 Se recomandă o smerenie continuă. Niciodată să nu ne socotim vrednici. Şi când ne socotim nevrednici, atunci ne putem împărtăşi; chiar dacă ne socotim vrednici, nu suntem vrednici."

Cuvintele sfântului Chiril sunt de natură să distrugă erezia adventistă inventată de ignoranţă, de lipsa călăuzirii Duhului Sfânt şi de legiune de satane, şi anume aceea că Sfânta Euharistie ar fi şi ar transforma în acelaşi timp Biserica Ortodoxă într-un cult antropofagic. Explicaţiile pline de iluminarea Duhului Sfânt pe care le aduce sfântul Chiril sunt în măsură să arate care este mărturia Scripturii, cu care de altfel este în deplin acord, şi credinţa Bisericii, şi anume că împărtăşirea de trupul şi sângele lui Hristos Domnul este o împărtăşire şi o unire cu Însuşi Hristos prezent în trupul şi sângele Său euharistic. Iar împărtăşirea de Hristos, a Îl primi în noi înşine pe Hristos, este împărtăşire de "Dăruitorul nemuririi", Hristos fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, iar prin urmare împărtăşirea de Hristos este împărtăşire de umanitatea sa îndumnezeită prin Cuvântul, iar prin aceasta este împărtăşire de Însuşi Hristos Dumnezeu. Sfântul Chiril şi Sfânta Scriptură îndepărtează cu sabia adevărului erezia adventistă inspirată de legiune de satane, anatematizând această concepţie blasfemiatoare ce şade în inimile nepocăite şi lipsite de harul învierii lui Hristos ale sectanţilor înşelaţi de propria lor ignoranţă, de propria lor neascultare, de propria lor necredinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, precum şi de legiunea de satane care îi asistă în toată această erezie blasfemică. Interpretarea prin Duhul Sfânt a sfântului Chiril este şi mai mult întărită de Scriptură, care la Ioan 6:56 spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. adeverind că împărtăşirea este de Hristos Dumnezeu, nu de un trup şi un sânge omenesc aşa cum insinuează ereticii blasfemiatori.