View Single Post
  #120  
Vechi 07.01.2015, 01:57:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.883
Implicit

La 18 februarie 1940, într-o zi de sâmbătă, au revenit în mănăstire cu vaporașul bătrânii Visarion și Grigorie de la Nikitis (Halkidikis), care au fost trimiși de către Sinaxa mănăstirii să aducă untdelemn în locul datoriilor pe care Dimitrie Kamburis și alții le aveau față de mănăstire. Însă, în loc de untdelemn, au adus Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul, ce fusese la biserica metocului nostru din Vozina. Aceasta icoană, de cincisprezece ani de când am părăsit metocul, a fost luată de sus-numitul Kamburis și se afla în casa lui din Nikitis.
Toți ai casei aveau mare evlavie la această icoană, deoarece evlavioasa soție a lui Dimitrie, Verginia, a dobândit copii după ce s-a rugat înaintea ei, pentru că până atunci, vreme de mulți ani, îi mureau pruncii atunci când îi năștea.
Fiindcă mănăstirea noastră pierduse orice nădejde de a mai organiza și de a mai pune în funcțiune metocul de acolo, a hotărât ca bătrânii pe care i-am amintit mai sus să meargă ca să aducă negreșit icoana înapoi.
Dar să-l ascultăm pe Bătrânul Visarion, care mi-a istorisit întocmai tot ce s-a întâmplat:
– Știi, fratele meu, câtă dragoste și evlavie aveam la această icoană și de câte ori m-am certat cu bătrânii ca s-o luăm din acea casă mirenească. Și îi mulțumesc Sfântului Ioan că, în cele din urmă, a făcut să fie auzite cuvintele mele.
– Știu asta și fără să-mi spui, dar cred că altceva ai vrut să-mi zici. Ce ți s-a întâmplat?
– Aa, da! Ascultă-mă, fratele meu. Îți aduci aminte că de aici, de la mănăstire, am plecat într-o vineri după-amiaza. Era ziua de 10 februarie, anul 1940. Am trecut cu vaporașul pe la Monoxilitis, am mers la Develikia (metoc în Halkidikis), i-am văzut acolo pe tăietorii de lemne, apoi ne-am îndreptat spre Panaghia, adică spre Sfântul Nicolae. Toată ziua a plouat mărunt și a fost foarte frig. Am ajuns la Panaghia (sat în Halkidikis) seara târziu și, până să ajungem în Nikitis, la casa lui Dimitrie Kamburis, trecuse de ora unu noaptea. Ah, fratele meu, frigul îmi pătrunsese până în măduva oaselor. M-a cuprins un tremur și au început să-mi clănțăne dinții. Dumnezeul meu, păzește-mă! Pe lângă toate aceasta, a dat peste mine și o diaree, încât nu apucam să ajung la closet. Ajunsesem până la deznădejde. Deodată mi-am adus aminte de icoana Sfântului nostru. Atunci i-am întrebat pe cei din casă:
– Unde îl aveți pe Sfântul Ioan Botezătorul? Vreau să mă închin înaintea icoanei lui.
M-au dus înaintea camerei unde se afla icoana și m-au lăsat acolo. Atunci eu am intrat și, căzând în genunchi înaintea ei, i-am spus cu lacrimi: „Sfinte Ioane Botezătorule, mântuiește-mă!” Și, o, minune, fratele meu – mare este harul lui!, – îndată mi-a încetat durerea și diareea și m-am făcut cu desăvârșire bine. După ce am sărutat de multe ori sfânta icoana și i-am mulțumit Sfântului din tot sufletul, m-am întors la ceilalți. Când m-au văzut, toți s-au minunat și au slăvit pe Sfântul Ioan. La început n-au crezut că m-am vindecat și m-au întrebat:
– Ei, Părinte Visarioane, te-ai făcut bine? Chiar te-ai făcut sănătos?
– Da, le-am spus. Nu vedeți că acum sunt bine?
Atunci când a venit ceasul să plecăm, fratele meu, și am mers să iau icoană, ce să-ți spun, părinte Lazăre? Nu simțeam ca icoana are vreo greutate. Era atât de ușoară, de parcă aș fi ridicat un pai. Ai fi spus că se săturase sărmana să mai stea acolo închisă, căci atunci când m-am apropiat s-o iau, mi s-a părut că ea singură a venit la mine.
Și spunându-mi acestea, Bătrânul Visarion a izbucnit în plâns. Apoi a continuat:
– Celor din casă le-a venit foarte greu să se despartă de ea și mă rugau să le las icoana, dar puteam să-i ascult? Atunci le-am spus: „Avem poruncă de la mănăstire să luăm icoană, altfel nu ne putem întoarce. Astfel a poruncit Sinaxa, de aceea vă rugam să nu ne mai mâhniți cu rugămințile”. Și astfel, văzând că n-au încotro, s-au potolit.
(Astăzi, această icoană se află în iconofilakionul recent construit, în care se afla și paraclisul închinat Cuviosului Părintelui nostru Nicodim Aghioritul. Menționăm că Sfânta noastră Mănăstire deține încă două icoane făcătoare de minuni ale Sfântului Ioan Botezătorul. Una, datând din secolul al XV-lea, se află în proschinitarul din spatele stranii arhierești și s-a izbăvit in chip minunat din focul care a prefăcut în cenușă catapeteasma. Uneori răspândește bună mireasmă. Cealaltă icoană este din secolul al XVI-lea, aparține Școlii Cretane și se află în proschinitarul de sub arhondaric).


(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 110-114)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote