View Single Post
  #4  
Vechi 25.06.2010, 21:35:33
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de buiacu gabriel Vezi mesajul
de ce in biserici totul se rezuma la bani?cand isus a fost pe pamant nu acerut nici un ban la nimeni.

Nu aș spune că "totul se rezumă la bani". Sigur că e nevoie de bani pentru misiunea Bisericii și, de ce nu, pentru ca să trăiască preoții și ceilalți angajați folositori în activitatea spirituală și caritabilă a Bisericii. Din câte citim în Biblie, în cei trei ani și ceva de activitate publică, Domnul nostru a recurs la miracolul înmulțirii mâncării doar de două ori. A mai recurs o dată la miracolul pescuirii minunate, ca să plătească impozitul bisericesc pentru El și pentru Petru. În rest, putem presupune că Domnul nostru, precum și ucenicii și alții care Îl urmau, mai mâncau câte ceva obținut cu mijloace naturale. Mai știm că, atunci când S-a arătat o dată, după Înviere, apostolul Toma era plecat după cumpărături. În sfârșit, din Fapte, citim că apostolii chiverniseau banii (pe care primii creștini îi puneau cu generozitate la mijloc, spre deosebire de noi) și că, la un moment dat, crescând volumul de activitate, au delegat această răspundere unor diaconi.

Pe de altă parte, asta desigur că nu justifică goana după arginți și nici opulența în care trăiesc unii nevrednici slujitori ai altarelor. Este normal, în timpurile noastre, ca preotul să aibă o mașină, că doar nu o să meargă călare pe catâr la credincioși. Dar e un pic cam mult să aibă Mercedes clasa S. Din fericire, sunt puțini preoți arghirofili. Cei mai mulți trăiesc la limită, punându-și speranța în Domnul și în credincioși, care vor zice: "vrednic este lucrătorul de plata lui".
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote