[CristianR]

Oriunde ne-am afla, aşa cum sutaşul a crezut, şi eu trebuie să cred că privirea Mântuitorului, cuvântul Lui, mă găseşte şi îmi răspunde. El este mai adânc decât eul meu cel mai adânc; cum va spune un Părinte al Bisericii, Augustin – “mai interior decât intimitatea mea ultimă”.

Credința, ca început al virtuților:

Aşa cum zice Mântuitorul: “Oile Mele ascultă glasul Meu” şi Eu le aud, şi Eu le văd, Eu le privesc şi le răspund. Este de ajuns să mă rog şi, ca sutaşul, să cred. Credinţa e începutul virtuţilor, ea este începutul vederii duhovniceşti. Omul e chemat să vadă nu numai cu simţurile cele trupeşti, ci şi cu cele duhovniceşti. Credinţa este începutul, ca să pot vedea dincolo de trup, dincolo de orice obstacol al acestei lumi. Ea pătrunde şi zidurile sărmanei noastre căderi. Să nu uităm: Dumnezeu nu ne sileşte să-L iubim; dacă ne închidem, El nu ne forţează, nu ne violentează libertatea şi voinţa.