Unii se amăgesc că respectă această poruncă spunând semenului său: "Te iert, dar nu uit ce mi-ai făcut". Această așa-zisă iertare nu are însă nici o valoare. Căci ce înseamnă a ierta pe cineva? Înseamnă doar a face, în mod văzut și formal, gestul iertării? Sau înseamnă de fapt a șterge cu totul din inima și din mintea ta fapta sau cuvântul care te-au mâhnit? Nu poți ierta cu adevărat pe cineva dacă nu poți uita răul pe care ți l-a făcut. Uitarea însă trebuie înțeleasă în primul rând în sensul că trebuie să te comporți cu cel care ți-a greșit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum nici nu ți-ar fi greșit vreodată. În felul acesta răul dispare cu totul, se risipește ca un abur fără consistență.
Așadar Dumnezeu ne face pe noi proprii judecători. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "noi suntem stăpânii judecății noastre. Dumnezeu te face pe tine stăpân, pe tine răspunzător al sentinței de la Judecata de Apoi și îți spune: <<Dup>>". Și când cineva ne cere iertare noi trebuie să răspundem: "Dumnezeu să te ierte". Nu în sensul că am pasa responsabilitatea iertării lui Dumnezeu, ci aceasta este prescurtarea formulei: "Eu te-am iertat, de acum și Dumnezeu să te ierte!"
Iată cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu încât până și judecata care este în mâinile Lui ne-o încredințează tot nouă. Sfântul Isac Sirul are un cuvânt aparent smintitor. El zice: "Nu huliți spunând că Dumnezeu este drept!" Dar el nu vrea să spună prin aceste cuvinte că Dumnezeu este nedrept, ci că el este mult milostiv. Pentru că dacă ar fi să judece lumea după dreptate am fi cu toții pierduți. Dar El nu vrea să ne judece ci să ne ierte, de aceea așteaptă ca noi să ne pocăim și să ne cerem iertare. Indiferent cât de mult sau cât de rău am fi greșit cel mai important este să nu deznădăjduim ci să-I cerem iertare pentru că, nu-i așa?, nu putem noi greși pe cât de mult poate Dumnezeu ierta.
|