[Mihnea Dragomir]

Cred că este bine să aderăm la o istorie bazată pe dovezi. Iar teoriile istorice insuficient probate, aşa cum sunt teoriile protocroniste de tip "Dacii: buricul lumii" trebuie luate sub titlu de inventar.

Spre exemplu:

În prealabil postat de Laura19

[b][font=Verdana] Pamanturile Transilvaniei au fost sub ocupatie maghiara mai bine de 1000 de ani, si totusi romanii ardeleni nu si-au uitat limba si obiceiurile si nici n-au invatat maghiara in proportie de masa.

Afirmaţia că Transilvania s-ar fi aflat timp de "mai bine de 1000 de ani" sub ocupaţie maghiară este o elucubraţie, eventual susţinută de istoriografia maghiară, care e la fel de prietenă cu adevărul istoric ca şi cea română. În realitate, cei mai bine de 1000 de ani se întind de la 1856-57, când, în urma revoluţiei câştigătoare a lui Kossuth (spre deosebire de cea perdantă a lui Avram Iancu), ungurii câştigă statut de putere co-imperială alături de austrieci şi până la 1918, când sunt învinşi în Primul Război Mondial. Înainte de Kossuth, maghiarii erau la fel de vasali ramurii estice a Sfântului Imperiu (Osterreich) ca şi românii, singura deosebire fiind că vorbim de un Regat în cazul Ungariei şi doar de un Principat în cazul Transilvaniei. Ca să nu mai amintesc că acest Regat Ungar dispare de pe hartă timp de mai bine de 100 de ani în urma dezastrului de la Mohacs, când turcii îşi croiesc drum spre Viena. Şi unguri, şi români, ca şi nemţi, sârbi, ţipferi, etc, au coexistat pe teritoriul transilvan, şeful statului fiind mereu craiul de la Viana. În cadrul acestui conglomerat de seminţii care a existat în partea aceasta a Imperiului, românii, ca şi ungurii, au avut istoria lor, plină de fapte notabile, pe alocuri măreţe, ca şi de fapte josnice cu care mai puţin avem a ne mândri. Figuri ilustre, ca Matei Corvin sau Iancu de Hunedoara au accedat la cele mai înalte funcţii şi trepte din cadrul Imperiului. Luptători hotărâţi, precum Pavel Chinezul, au accedat la funcţia de generalissim al armatelor imperiale. Savanţi ca Nicolae Olahus erau în protipendada ştiinţifică a unei lumi cu adevărat europene şi creştine, faţă de care "UE" de astăzi este o pastişă ce şi-a uitat sorgintea şi emană un aer artificial şi destructurat: o Europă organic dezvoltată faţă de execuţia unui proiect de birou realizat de arhitecţi ai popoarelor de competenţă îndoielnică.