Subiect: Sfanta traditie
View Single Post
  #3  
Vechi 15.10.2010, 19:58:45
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de caiusltd Vezi mesajul
Buna seara!
Cine imi poate da o lista COMPLETA cu toate cartile care cuprind Sfanta Traditie?
Daca se poate, si locul de unde as putea sa le iau.
Multumesc.
Dacă o luăm etimologic, "tradiție" înseamnă "ceea ce este transmis" (de la părinte la copil, de la maestru la discipol). Noi, cei din Bisericile Apostolice, credem că Sfânta Doctrină este așezată nu numai pe o Carte, ci și pe o învățătură care, cel puțin inițial, era transmisă ca învățătură nescrisă (agrapha dogmata) și căreia îi spunem Predania sau Sf Tradiție. Este foarte adevărat că astăzi, o bună parte din această învățătură este scrisă, devenind astfel în urma multor discuții aprinse și chiar dispute care au animat Biserica. Depozitar al Sfintei Tradiții este poporul credincios, iar interpret autorizat al Sfintei Tradiții este Magisteriul. Ceea ce este important de reținut este ceea ce s-a numit "caracterul viu al Tradiției", lucrul care face ca religia noastră să nu fie numai "religia Cărții", ci Religia Vieții. Mai exact, prin acest caracter viu trebuie înțeles nu că Sf Tradiție s-ar modifica, devenind ceva cu geometrie variabilă, ci că răspunsurile Bisericii la problemele de azi (și din toate timpurile) ale Bisericii se dau în lumina Sf Tradiții, devenind ele însele izvor de tradiție.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote