Sursa violenţei nu poate fi decât diavolul, cel numit „vrăjmaşul”, care din mândrie a vrut să fie în locul lui Dumnezeu. Dar pentru că nu poate crea ceva vrea să-L egaleze într-un fel pe Dumnezeu într-un fel contrar, prin distrugere. Şi pentru că nu poate iubi ca Dumnezeu, ar vrea măcar să urască cu aceeaşi intensitate. Iar obiectul urii sale este cu predilecţie omul, pentru că în el se oglindeşte Chipul lui Dumnezeu.
De la cădere încoace lumea e plină de violenţă. În zilele noastre ea se şi cultivă. Aparent lumea noastră e mai puţin violentă; pe plan fizic. Însă violenţa e mult diversificată şi îmbracă mult mai multe forme: violenţă verbală, violenţă virtuală (jocuri pe calculator, filme).
Un om civilizat e un om care a învăţat să-i preţuiască pe ceilalţi; un om civilizat e un om mai aproape de Dumnezeu.
Măsura violenţei lumii noastre ne arată cât de departe ne ţinem de Bunul Dumnezeu şi cât de receptivi suntem la „inspiraţiile” celui rău.
Ieşirea din această stare o poate face fiecare dintre noi, după învăţătura Mântuitorului, răspunzând răului (violenţei) cu bine. E singura modalitate de a-i pune capăt. Nu poţi face asta decât printr-o jertfă de sine. Cine reuşeşte cucereşte în lume teritorii pentru Dumnezeu.