Starea noastra de dupa moarte depinde de ce am facut in timpul vietii. Cei care mor in prietenia lui Dumnezeu vor fi fericiti o vesnicie intreaga, iar cei care mor in stare despartita de Dumnezeu asa vor fi o vesnicie intreaga.
Atat unii, cat si ceilalti vor avea toate simturile, toata gandirea si toata memoria pe care au avut-o si inainte de a muri.
Dar, in mod obisnuit (adica pentru cei mai multi dintre noi) cei care au murit nu sunt alaturi de ceilalti, nici nu vad lumea. Viii sunt cu viii, mortii sunt cu mortii. Totusi, in mod exceptional, Dumnezeu poate acorda celor care au murit in prietenia lui carisma speciala de a vizita pe cei vii, de a ramanea in legatura un anumit timp cu lumea ori de a face lucrari in ea. Multi sfinti s-au aratat multor oameni, au vorbit cu ei, i-au indrumat ori i-au salvat cu diferite prilejuri. De aceea ne si rugam sfintilor, fiindca stim ca ei ne pot auzi.
Este foarte, foarte bine ca va ganditi la moarte si, mai ales, la starea de dupa ea. Ar fi, insa, rau sa faceti din moarte o obsesie. E un lucru care sigur vi se va intampla. Ceea ce nu e deloc sigur, ceea ce depinde numai de dv, este daca, dupa moarte, va va fi mult mai bine sau mult mai rau ca in timpul vietii. Deci, ceea ce conteaza cu adevarat este starea sufletului dv atunci: veti fi, sau nu, in prietenia lui Dumnezeu. Asta este, de fapt, valoarea enorma a vietii, asta e sensul adevarat al expresiei "viata e o lupta" si, numai din acest punct de vedere, viata este de neinlocuit.
|