Cu tot respectul, chestia cu bolile era doar o «introducere» sau un «motiv».
Dar eu nu doream decât o sugestie legată de un LOC unde aș putea găsi ceva anume.
(Nu cred că așa ceva există, dar am cerut părerea altora, fiindcă e posibil să nu le știi chiar pe toate... Oricum, eu mi-aș fi dorit să lucrez PENTRU o mânăstire, fiindcă viața de monah e prea grea pentru mine. Dar nu cunosc prea multe detalii despre organizarea vieții într-o mânăstire... ȘI RENUNȚ LA A MAI CERE CUIVA SFATURI DESPRE ASTA. O să caut să fac altceva...)
Dar să dau mai jos câteva explicații, cât mai «telegrafice» cu putință.
Poate folosi cuiva... vreodată...
Citat:
În prealabil postat de adelina02
Pai si in afara de esofagita de reflux mai ai ceva? Intr-adevar este o patologie neplacuta, iti da dureri in capul pieptului, arsuri, insa nu afecteaza viata in asa masura incat sa renunti la serviciu si sa vrei eutanasie. Te asigur ca exista boli mult mai grave care pun viata in pericol cu adevarat. Iar ca medicamente, iarasi, sunt de bun simt cele pe care le-ai enumerat. Daca ai fi luat altele mai puternice ce ai fi facut? Si plus de asta, ele calmeaza simptomatologia, cred ca ar trebui sa te vada un gastroenterolog si sa iti faci o endoscopie, eventual sa iti dea un antiacid, un protector gastric.
In privinta eutanasiei, nu poti spune ca il iubesti pe Hristos daca tu doresti moartea. In primul rand nu respecti un dar foarte mare pe care il ai de la Dumnezeu, si anume viata. Gandeste-te cat de darnic a fost El cu tine, ai avut un serviciu (la care ai renuntat de buna voie, nu poti da vina pe nimeni), ai o casa, ai avut posibilitatea sa inveti, etc.
Sunt oameni care se duc mult mai des la urgente din motive foarte grave. Ei ce sa mai zica? Ei lupta in continuare pt viata... Sunt atatia oameni cu probleme care fac fata cu barbatie. Nu vad de ce tu nu ai putea.
Daca tu nu esti impacat cu tine insuti, nu vei fi fericit nici la Paris, nici la manastire, nici acasa. Nu poti sta mereu in fata calculatorului si/sau sa citesti. Iesi in societate, implica-te in activitati pe care le poti face, fa-ti prieteni. In singuratate cred si eu ca te apuca tristetea, care e un lucru dracesc. Stii ce spunea parintele Arsenie Papacioc despre tristete?
,, Să fiți veseli! Dragă, eu știu ce vă spun, cu toată siguranța: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îți creează starea aceasta de agitație, de tristețe, își face cuib satana și-și clocește ouăle; nu mai poți iubi, nu mai poți vedea cu perspicacitate nițel în viitor, cu rațiunea care ți-a dat-o Dumnezeu, nu mai poți, pentru că tu ești trist. Adică, nu ești în stare de nimic - o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteți triști, gândiți-vă la lucrul ăsta: „Stai, că este ceva drac aici'.” Și nu acceptați".
Mergi sa te vada un gastroenterolog + psiholog/psihiatru si sunt sigura ca se va rezolva totul! :)
|
- Și pe Internet (până și pe Internet) scrie de exemplu că în unele cazuri durerea poate fi «unbearable» («de nesuportat»... adică «durere paroxistică»... Eu simt că pur și simplu inima îmi crapă de atâta durere, deci că inima nu mai rezistă, în rest aș îndura). De exemplu în dimineața asta, am avut DOAR 4 ore de dureri destul de mari. Dar ca să nu ajungă «paroxistice» (cum am avut de 5 ori în ultimele 3 luni) am înghițit dintr-un foc 3 pastile de algocalmin și un NoSpa forte.
(Acum, după 4 ore, am putut deschide calculatorul.. și să scriun aici).
- Am avut în viața mea dureri de măsele de mă urcam pe pereți. Dar nu cunosc o durere fizică mai mare decât asta. Nu degeaba am fost cărat de 3 ori cu ambulanța la spital (5 iunie, 30 iunie, 27 iulie)
Ca medicamentație pentru «ameliorare» (deci în afară de analgezice) am : Maalox, Nexium, Motilium... iar Helicocin n-am găsit pe nicăieri (e un antibiotic împotriva bacteriei «helicobacter pylori»)
Am făcut endoscopie... etc...etc...etc...
- Despre neurastenie nu vreau să vorbesc. E ceva de peste 23 de ani. Cunosc cam 20 de doctori destul de bine (am fost de 3 ori spitalizat, câte 3 săptămâni: în 1992, în 2002 și în 2008)...
Până nu m-am apucat eu singur să învăț chestiuni de medicină nu am făcut nimic serios (Erau să mă omoare de mai multe ori... Partea bună era că acum eram scăpat de chinurile de aici... Dar Hristos m-a ținut aici ca să-mi regret păcatele, să ajung la adevărata mâhnire din cauza lor... Și părerea mea este că starea cea mai «naturală» a omului este una care seamănă cu tristețea... chiar dacă nu e tristețe. Și a râde într-una aproape «ca un apucat» e un mare păcat. Nu zic eu asta. Se poate citi și în rugăciuni...)
- Cum am mai spus, eu îl am pe Hristos. Nu mai e nevoie de doctori pentru neurastenie (Aș vrea totuși vreo 3 medicamente de care sunt dependent. Pentru asta îmi trebuie rețetă. Dacă nu le iau nu sunt bun decât să zac în pat. Nu pot face nimic... N-am putere nici să vorbesc... De vorbit mult la școală, ce să mai zic?... Și orice profesor trebuie să vorbească mult)
Cine vrea să țină cont: NU VĂ FACEȚI PROFESORI !!! (Încercați cu preoția)
La profesoare mai merge... femeile vorbesc ENORM...
(Eu am fost obligat să aleg calea asta, la început. După vreo 3 ani... Dar nu mai dau detalii)
- CITEZ: «nu poti spune ca il iubesti pe Hristos daca tu doresti moartea»
Las la o parte ce a spus Hristos («cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa...» - iar viața terestră nu înseamnă "sufletul"...)
Ce am văzut eu odată (în 1993) la Biserica italiană, afișat pe zid la avizier (aproape de «Scala»): un copil întreba pe Iisus «de ce trebuie să-și dorească moartea», iar Iisus răspundea «pentru ca să vii la mine»... «De ce?» ... «Pentru că te iubesc».......
DAR NU INTRU ÎN DETALII SIMBOLISTICE (m-ar apuca Crăciunul)...
O să vedeți că eutanasia se va «generaliza» (nu va fi doar în Elveția, poate Olanda... Va fi în toată Europa și USA ca acolo). Cine o să mai trăiască vreo 30 de ani o să vadă că așa va fi.
- Arsenie Papacioc. Iată un om adevărat. Iată un monah adevărat. Iată un preot adevărat.
Cred (am zis «cred») că am citit tot ce a scris (pe Youtube aveți și înregistrări).
- Prieteni am destui. Toți în afară de unul îmi sunt datori. Dar nu mă interesează că îmi sunt datori (Nici în cot nu mă doare). Toți în afară de unul fac mari greșeli (legate de creștinism). Eu nu le zic aproape nimic. În fapt ei consideră că ÎNCĂ sunt «prea tineri» pentru a lua «drumul bisericii» sau doar al rugăciunii (Dar să mă opresc din a-i critica pe alții. În mod normal n-aș fi zis nimic. Dar, momentan, am niște dezamăgiri cam mari. Sper să treacă...)
Pot spune că pentru mine au devenit «zgomotoși» (Altfel spus: zgomotul vieții, vorba inutilă... mă obosește. Eu ascult Radio Trinitas... și dacă cumva deschid TV-ul am Trinitas TV... mai rar mai mă pot uita la ceva tenis - acolo se comentează puțin)...
Eu simt că pierd vremea dedicată Bibliei și rugăciunilor cu «vorbăria inutilă»
Un preot de la muntele Athos se nevoia într-o colibă (aproape de mănăstirea Stavronikita)... dar fusese nevoit pentru a respecta dorința întru isihasm să nu primească pe nimeni în anumite zile (parcă miercuri și vineri)...
De prieteni duc eu lipsă???... În nici un caz...
- Cum i-a spus Hristos sfântului Siluan Athonitul: "Gândul la iad si nădejdea la Mine". Cam asta este...
P.S. Îmi pare rău că n-a ieșit «telegrafic». Dar eu am SCRIS... n-am VORBIT. :)