[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de alex190

Am inteles: vizitele la psiholog/psihiatru(cu antidepresivele necesare), grup de suport(unde dupa ce trece entuziasmul inceputului ajunge de undeva pkecat), prezenta unui parinte duhovnic( in care e greu sa te increzi, daca esti facut tandari pe dinauntru din copilarie, nu ca nu ai vrea) etc..Si daca toate astea nu merg?Cum poate fi ajutat cineva, ce i-am putea spune pentru a capata o speranta pe care niciodata nu a avut-o.Cred ca atunci cand folosim cuvinte atat de frumoase, plini de entuziasm,de fapt le spunem tot pentru noi.Pentru cei aflati in situatia asta e prea putin.

1. Nu, nu e vorba de vizite. De vizitat putem vizita Muzeul Ţăranului Român, casa Poporului sau Luvrul. Când un om e bolnav nu concepe relaţia cu terapeutul ca pe o vizită, ci cam aşa cum făceau cei de la scăldătoarea din Vitezda. Vorbim aici de o terapie. Asta e o treabă serioasă. Uneori poate dura ani de zile. Asta e realitatea.
2. Entuziasmul începutului poate fi o capcană pentru mulţi. Faptul că după entuziasm pacientul se întoarce de unde a plecat se numeşte recădere şi se tratează, iarăşi, în cabinet şi în biserică. E o problemă specifică a psihoterapiei şi a psihiatriei, precum şi a relaţiei duhovniceşti. Nu e de flecărit în publicul de gură-cască.
3. Duhovnic în care e greu să te încrezi? Păi, unde l-aţi dus doamnă? La vraci? La Miţa ghicitoarea? Păi de încrezut în duhovnic e vorba? De când punem aşa problema în Biserică?

Una peste alta, eu nu înţeleg ce vreţi de fapt. Ridicaţi o problemă de strictă specialitate (pacient depresiv cu tentative de suicid şi care acuză lipsă de speranţă, lipsă de sens al vieţii etc.) şi ne oferiţi următoarele:
1. Psihoterapie, nu merge.
2. Psihiatrie, nu merge.
3. Duhovnic, nu merge.

Şi ce vreţi de fapt? Să spunem şi noi, cu dvs. în cor: nimic nu merge! Dar ştim noi mai bine, forumiştii lu peşte prăjit (sau fiert?) cum facem să meargă! Credeţi că posedăm reţete miraculoase?

Problema e una de strictă specialitate şi nu se rezolvă cu aiureli esperantiste şi bonomie siropoasă "creştină", ci exact cum am spus: în relaţii terapeutice concrete, faţă către faţă cu: psihiatru, psihoterapeut, duhovnic. Iar dacă pacientul nu vrea să coopereze, atunci să-i fie de bine. Primeşte fix ce a ales.
Vrea cumva atenţie şi afecţiune pe o cale morbidă, de şmecheraş care se hrăneşte, sub masca lui îndurerată, cu energia vie a celor dispuşi să îl compătimească?
Se ţine de lamentaţii nesfârşite şi şantaj cu suicidul?
Atunci să avem în vedere că sunt şi alţi oameni bolnavi, care stau la coadă la cabinet ori în tinda bisericii. Şi care chiar vor să trăiască şi să se însănătoşească! Aceştia, da, merită să fie ajutaţi şi primesc deja ajutorul prin atitudinea lor deja smerită.