Parintele Savatie: Tot raul vine de la
imprastierea mintii. Pe fiecare il cucereste in felul sau. Dar, Adam s-o imprastiat cu mintea cand o fost amagit de vrajmas. Si-a desprins mintea de la Dumnezeu, l-a uitat si s-a dus cu mintea la poamele despre care-i vorbea dracul: vei fi asa, vei fi frumos, vei fi destept. S-a dus cu mintea in alta parte.
S-a imprastiat cu mintea. Asa ca, tot raul a inceput de la imprastierea mintii. (
Ierom Savatie Baștovoi)
Iată deci cele trei însușiri sufletești: cunoașterea de Dumnezeu, ca o condiție a vieții veșnice; iubirea, o condiție a îndumnezeirii omului; și voința, o condiție a desăvârșirii.
Nu ni se cer lucruri imposibile. Desăvârșirea să nu sperie pe nimeni. În fiecare ins e ascunsă o măsură a sa, pe care o poate ajunge. Fiecăruia i s-a dat cel puțin un talant, cu care-și poate câștiga mântuirea. Ni se cere doar o centrare a puterilor noastre sufletești în jurul lui Iisus, în care sunt ascunse toate comorile cunoștinței și ale înțelepciunii.
El e calea și ușa Împărăției. Cuvântul:
De se vor aduna doi sau trei în numele Meu, acolo voi fi și Eu, în mijlocul lor (Matei 18:20) se poate înțelege în mai multe feluri, după sfinții Părinți. Se pot înțelege și oamenii, se pot înțelege și cele trei puteri ale sufletului, de care am pomenit și se pot înțelege și cele două sau trei părți ale omului: sufletul și trupul.
Subliniem această centrare a făpturii noastre în jurul lui Iisus, fiindcă de această centrare în jurul, sau în mijlocul lui Dumnezeu, atârnă calitatea creștinismului nostru.
E un creștinism defectuos acela care exaltă numai câte una dintre aceste trei însușiri ale sufletului.
De pildă: creștinismul
nu e numai cunoaștere, căci aceasta duce la raționalism, - la o micșorare a lui pe măsura minții omenești, mărginită și neajutorată.
Nu e nici numai iubire sau sentiment, căci aceasta duce la misticism, care nu e sănătos, în cele mai multe cazuri, și se sfârșește în fanatism.
Nu e nici numai voință, căci numai cu această însușire, se ajunge la activism și autoritarism, un fel de dictatură în numele lui Iisus.
Prin urmare, câtă vreme facultățile sufletești, nu-s unificate în Hristos, omul nu e centrat în jurul lui Dumnezeu, crștinismul său e un creștinism sectar, sau dătător de sectă. (
Ierom Arsenie Boca)
- Gheronda, dați-mi binecuvântare ca sa-mi adun mintea.
- Ma rog să ți se adune mintea în inima.
Dar ce înțelegem când spunem "inima"? Inima nu este un urcior, înlăuntrul căruia vom baga mintea, ci inima este ceea ce simțim. Prin urmare, atunci când spunem "sa se adune mintea în inima", înțelegem să se adune în dragoste, în bunătate, în dorința arzătoare, în acea tresăltare, în acel ceva dulce... De vreme ce Dumnezeu este Dragoste și inima are dragoste, dacă este curățită, atunci omul are înlăuntrul sau pe Dumnezeu. "Sa iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toate inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău...(Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27). Sa-L iubești cu toată ființa ta. Daca mintea se va îndulci de dragostea și bunătatea inimii, când va rosti "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă", se va cutremura în întregime.
din cartea Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugăciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013
Dar cum putem sa-L iubim pe Dumnezeu cu toata inima si cu tot cu*getul nostru cata vreme mintea si inima noastra sunt dezbinate, iar
puterile sufletului imprastiate? Doar in lucrarea plansului duhovnicesc poate mintea sa se coboare si sa afle locul inimii si intreaga noastra fiinta sa devina una. De aceea Sfintii Parinti considera plansul duhovnicesc o virtute atotcuprinzatoare. (
Arhim. Zaharia Zaharou)
"Sufletul, după părerea Părinților, este și unic și multiplu. împărțirea sufletului în minte, cuvânt și duh trebuie înțeleasă în chip de pogorământ, nu întocmai cum se înțelege pentru Dumnezeu. Căci, în Dumnezeu, cele trei Persoane sunt deoființă, însă au și ipostasuri osebite; pe când în ceea ce privește sufletul -
mintea, cuvântul și duhul sunt energii, nu ipostasuri. însă nu există deosebiri esențiale în ceea ce privește împărțirea sufletului. Depinde de aspectul pe care îl urmărește autorul de fiecare dată. Cercetând sufletul din perspectiva patimilor pe care vrem să le vindecăm, îl împărțim între puterea înțelegătoare, puterea poftitoare și puterea irascibilă. Studiind treimicitatea firii sufletului, vorbim despre putere mintală, putere rațională și putere simțitoare. Și privind sufletul din perspectiva întoarcerii către sine și a înălțării sale către Dumnezeu, vorbim despre minte, cunoaștere și dragoste. în orice caz, fiecare din treimi arată că sufletul este după chipul Dumnezeului Treimic și nu poate fi vindecat fără El". (
ÎPS Hierotheos Vlachos)