Asa se face că o dată ajuns la Pitesti, Turcanu si-a recrutat în grabă încă doi adepți ciomăgasi, pe promisiunea că vor fi eliberati, si într-o cameră cu vreo 25-30 de tineri a cerut ca toti să declare că se debarasează de trecutul lor si devin oamenii regimului. Dar nu asa cum a făcut-o banditul de Bogdanovici, ci să-si dovedească devotamentul prin fapte. Toti deci sunt chemati să lupte de aici înainte ca să-i distrugă pe „banditi” cu orice pret.
Detinutii au fost iritati de impertinenta lui Turcanu si l-au împroscat cu acuzatii:
- Esti un trădător, esti un las, esti un misel, esti un comunist, esti o bestie, esti un ucigas!
Drept răspuns Turcanu si oamenii lui au scos ciomegele și au pornit să lovească în dreapta si-n stânga, la întâmplare si fără crutare. Multimea însă a reactionat cu violentă la violentă, în legitimă apărare si cei trei matadori ai reeducării au fost bine căptusiti cu pumnii si cu picioarele. Turcanu a bătut în usă si a cerut ajutorul administratiei. De fapt politrucul, directorul, Securitatea si mai multi temniceri erau deja la usă.
- Să trăiti! a zis Turcanu. Vă raportăm că aici s-a produs o rebeliune contrarevolutionară si criminală în masă si dacă noi nu ne opuneam, ar fi avut loc o evadare.
Au încercat si detinutii să ia cuvântul dar li s-au astupat gurile cu pumni, li s-au rupt coastele cu ciomegele, li s-au terfelit trupurile sub cizme. Temnicerii si reeducatii au bătut o zi întreagă la acei nefericiti si fără de apărare tineri, apoi i-au închis din nou si au ordonat:
- Dacă mai îndrăzneste cineva să se opună operatiunii de reeducare, va fi ucis în bătaie!
Surpriza a fost socantă. Întelegeau si nu întelegeau ce se petrece. Turcanu triumfa amenintător. Studentii se simteau părăsiti, pradă fărădelegii, victime sigure ale unor iresponsabili. Nu exista iesire, nu aveau la cine să apeleze. Au fost pusi să opteze: ori, ori! Una singură dintre victime, Nuti Pătrăscanu, a oscilat. Fusese în fruntea reactiunii si apoi bine ciomăgit. În noaptea aceea s-a ridicat pe furis si s-a dus la Turcanu, spunându-i că trece de partea lui. A fost primit cu multă rezervă. A devenit un cap al reeducării. A fost totusi în repetate rânduri ciomăgit si avea să sfârsească pe banca tapilor ispăsitori, fiind condamnat la moarte.
Cu timpul în jurul lui Turcanu s-au mai adunat 10-15 ciomăgasi de bună voie, printre care si doi evrei. Acest mic nucleu a executat marea oroare din Pitesti, si asta pentru că li se promisese libertatea. Ei se visau colonei de Securitate si se simteau motorul celei mai fierbinti actiuni revolutionare.
Călăii si-au stabilit sediul în camera 4 Spital. Era o cameră mare, în care puteau fi masati sute de oameni. Priciuri de lemn înconjurau camera iar în centrul ei era un soi de ring numai bun pentru actiunea reeducării. Bătăusii au început torturile fără un sistem, ci la cotonogeală, la distrugere. Se intra la tortură în „ture” de câte 15-20 de victime, în mijlocul camerei, în timp ce ceilalti detinuti erau asezati în pozitie de „meditatie” la marginea priciurilor, cu mâinile pe genunchi, fără drept de a se misca ori de a vorbi. O parte din ciomăgasi făceau razii în jurul priciului si loveau crud orice abatere de la ordinele stabilite. Ciomăgasilor li se spunea „domnule” si „să trăiti” iar victimele erau „banditi” si erau înjurațt, batjocoriti si înjositi după formulele cele mai murdare si mai îngrozitoare. Pentru ca umilinta să fie mai mare, erau dezbrăcati. Noaptea dormeau numai cu fata în sus si cu mâinile scoase afară din pătură, deoarece cei mai multi au încercat să se sinucidă, dar era interzis si dreptul la moarte. Se urmărea uciderea sufletească, pentru a se ajunge la „restructurarea” marxist-leninistă.
S-au practicat toate sistemele de tortură. În prima perioadă, un grup de tineri deznădăjduiti s-au aruncat cu mâinile si capetele în ferestre, cu intentia de a se sinucide, dar n-au reusit să moară. După ce au fost vindecati de rănile căpătate au intrat în „tură”. Majoritatea au intrat de mai multe ori în tură, căci se dovediseră încă „nesinceri”. În „tură” fiecare rezista după capacitatea sa, dar la o tortură nelimitată si necontenită nimeni nu poate rezista la infinit.
Bătaia cea mai obisnuită era cu pumnii si ciomagul. Bătăusii ajunseseră mari maestri în lovituri date la cele mai vulnerabile părti ale organismului. Sângele care curgea îi întărâta si mai mult. Au fost rupte coaste, oase, coloana vertebrală. Au fost capete sparte, timpane distruse, ochi scosi. Pe un tânăr l-au răstignit cu sfori de două cuie din perete si a fost bătut în ficat până ce a murit. Cu scârbă Turcanu l-a coborât de pe perete si l-a târât afară, unde autoritătile si doctorul i-au încheiat proces verbal de deces pentru atac de cord. Altuia i s-a dat să bea apă sărată si a murit în chinuri groaznice. Multora li s-au scos unghiile. De mai multe ori s-a folosit picătura chinezească, stropul care cădea în capul victimelor zi si noapte până înnebuneau.
Bătaia se aplica cu rupta sau sistematic. Mulți au fost pusi pe ciomag si bătuti ori învârtiti până îsi pierdeau cunostinta. Cu cât victima era o figură mai reprezentativă, cu atât intensitatea torturii era mai cumplită.
Alt procedeu era “stiva”. Se făcea stivă de oameni, cum se fac stivele de lemne în păduri, apoi ciomăgasii se urcau sus si dansau si loveau, încât victimele urlau de durere. Dar nu era voie să strigi. Cei ce strigau erau pedepsiți în plus si li se astupau gurile cu zdrentele murdare cu care se spălau WC-urile.
Țurcanu avea „figura leului”: culca pe prici o victimă, se aseza lângă ea si începea treptat să o sugrume. Ajunsese să cunoască atât de bine reactiile oamenilor, încât îsi doza asfixierea de mai multe ori, în doze pe care el le simtea potrivite, până ce omul îsi pierdea cunostința. Printre primele victime a fost Bogdanovici, care era un fel de adversar personal al lui Turcanu.
Cineva a observat că în zilele de sărbătoare ori în zilele de post (vineri mai ales) reeducatii erau si mai îndrăciti. De fapt, nu exista nici un moment de destindere. Dacă nu erai sub tortură, atunci erai spectator la tortura altora.
Multi au fost bătuti cu bete fine peste testicule si unii au murit. Altora li s-a smuls părul fir cu fir. Dintii săreau din gură ca fasolea bătută. Altii au fost spânzurati cu picioarele în sus si torturati. Nici limba nu a fost uitată în torturi.
Treptat a început sistematizarea torturilor, apoi s-a ajuns la forme si mai hidoase. Când Bogdanovici trăgea să moară si nimeni nu se uita la el, careva a spus:
- Iată-l că moare nebotezat. Hai deci să-l botezăm!
În hohote de iad l-au luat de picioare si l-au vârât cu capul în tineta cu fecale, din care a înghitit pentru a nu se îneca. Acest mod de „botez” a devenit apoi frecvent.
Când Bogdanovici era muribund, un alt “binevoitor” a zis:
- Iată că moare fără a fi fost împărtăsit!
Si a luat fecale si i le-a băgat cu de-a sila pe gât.
În ultimele clipe de viată, Bogdanovici a spus unui om care îndrăznise să ceară voie să-l îngrijească:
- Vă rog să mă iertati. Am gresit. Nu am crezut că se poate ajunge aici. Nu este permis să cochetezi cu satana. Mor ca un nemernic si nu am nici o nădejde. Dacă este posibil, iertati-mă! Nimeni, niciodată, să nu accepte nici cel mai mic compromis cu satana. Eu sunt victima greselilor mele. Avertizez oamenii să nu facă ce am făcut eu! si a murit.
Un alt tânăr a mărturisit:
- Am mâncat atâtea gamele de fecale, încât nu le stiu numărul, stiu însă că eram multumit să mănânc propriile mele fecale, decât să mi se dea de la tinetă.
Se cunostea cazul unui tânăr care fusese de atâtea ori afundat cu capul în tinetă, încât făcuse o idee obsesivă scabroasă si zilnic, la o anumită oră, se ducea de bunăvoie si-si băga capul în tinetă, în hohotele de râs ale multimii.
Multi erau pusi să stea într-un picior, cu o mână ridicată în sus. Dacă se miscau erau loviti. Într-un efort disperat de vointă, întepeneau într-un picior zile în sir, de necrezut, încât pe un student care depăsise toate recordurile de stat într-un picior, văzându-l că încă rezistă, Turcanu l-a lovit, doborându-l pe dusumea ca pe un trunchi de copac uscat. Muschii lui înlemniseră, se pietrificaseră. Nu stiu precis cât durase, dar sigur este că avea mai multe zile de stat într-un picior. Se fixase atât de mult ideea acestei pozitii în creierul lui, încât a realizat un record incredibil.
Alti tineri erau prinsi de mâini si de picioare de patru gealati, care făceau balans si-i aruncau la distantă, apoi săreau si-i călcau în picioare. Prietenii cei mai buni erau pusi să se bată între ei si dacă unul lovea „cu milă”, atunci era bătut până ce era vindecat de această „boală burgheză”.
Pe parcurs s-a ajuns la o nebunie colectivă, cu forme tot mai grotesti. Iată o scenă: Turcanu se află în fata unui grup de multă vreme îngrozit si desfigurat sufleteste si toti tremură electrizati, posedati, îngroziti. Nimeni nu îndrăzneste să gândească decât “pe linia Turcanu”. Multi se întrec în a-i face pe plac. El însă este imperturbabil, ca un zeu al nimicirii si al mortii. Privirea lui e înfiorătoare, pumnul lui e greu, prezenta lui îngrozeste, numele lui obsedează.
Turcanu se pare că are ceva nou de făcut. În cameră e liniste de mormânt. Toată lumea asteaptă cu groază iar cei care râd, de fapt rânjesc.
- Dezbrăcarea! ordonă el unuia. Tu esti Fecioara Preacurată iar tu (si arătă spre altul) esti preasfântul Iosif. Vom demonstra acum cum s-a putut zămisli Fiul lui Dumnezeu, dracu să-l ia, dintr-o Fecioară rămasă de-a pururi Fecioară. Deci, fă, Marie, pune fundul la bătaie ……………
Să fim iertati de limbaj si de faptul că descriem o astfel de oroare si blasfemie. O facem cu groază si durere, dar convinsi că lumea are nevoie de acest soc pentru a se putea trezi. O lume ea însăsi alienată are nevoie de astfel de grozăvii pentru a putea să fie impresionată si să devină astfel constientă de prăpastia în care alunecă.
Ceea ce a ordonat Turcanu s-a realizat. Da, domnilor, simturile acelor oameni functionau la impulsurile poruncite de Turcanu, prin groaza intensă ce se exercita în victime. Este procesul răsturnat, denaturat al înaltelor trăiri duhovnicesti în care omul îsi poate domina simturile si instinctele supuse unor grele încercări, așa cum au făcut-o sfinții și martirii. Noi însine am putut constata pe viu, în tragica noastră experientă, fata si reversul acestui proces lăuntric.
În timp ce se executa public acest act imbecil si pervers, la un semn al lui Turcanu asistenta a izbucnit în scandal, râs, huiduieli si batjocoriri ale lucrurilor sfinte. Oamenii aceia aveau privirile pierdute, instabile, de serpi în atac, de fiare încoltite de moarte, de nebuni ori de demoni. Expresia fetelor era înspăimântătoare. Gesturile erau agitate, dezarticulate, desuchiate. Toti erau obligațt să aplaude dar nu toti o făceau în aceladi stil, căci fiecare ajunsese la o anumită rezistentă sau decădere. Fantezia a început să lucreze febril si s-au batjocorit treptat si alte scene sfinte ale crestinismului: Fuga în Egipt, Predica de pe munte, Apostolii, Iisus si Maria Magdalena, Pastele etc.
Prin aceasta se urmărea distrugerea credintei, ultimul bastion al rezistentei umane asaltate de fortele întun
|