[catalin2]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Când intram şi eu în certuri din astea, cu amicii mei dragi, mă simţeam tare nedreptăţit. Şi mă minunam de prostia şi răutatea celorlalţi. Şi încă mai tare mă sforţam să îmi vărs indignarea.
Apoi am constatat că aveam de fapt perioade sufleteşti mai proaste, pe fondul unor necazuri şi nemulţumiri mai întâi (sănătate, probleme în familie, job etc.), alteori pe fundalul unor epuizări datorate unei proaste "lucrări de pocăinţă". Îmi închipuiam, cred, că ajunsesem la oarece măsură duhovnicească şi îmi pierdeam uşor răbdarea cu ceilalţi...
Şi astfel alimentam duhul de gâlceavă sterilă şi apoi îmi părea rău şi sufeream pentru că sporisem tensiunea şi răutatea proastă, în loc să fac puţină tăcere, puţină retragere şi scrutare de sine, cu duh umilit.

Daca ai ales sa scrii despre asta, trebuie sa iti spun ca, totusi, tu erai cel care ataca si jignea, de cele mai multe ori. Deci erai de partea cealalta. Dar te-ai indreptat, deci se poate pentru oricine, daca omul are bunavointa.