Citat:
În prealabil postat de Z.Lidia
Asa e, ispitele ne calesc. Iar la spovedanie nu avem voie sa zicem: cutare e de vina,pentru ce am facut, ci le spunem pe-ale noastre greseli si pacate.
Experimentul mai dur mi se pare sa nu se auda din gura ta nici macar mustrari, sa ii iubesti in continuare pe cei care te ispitesc- sa traiesti ortodox, iubind si iertand.
|
Foarte intelept spui , Lidia draga, ca experimentul cel mai dur este ca nici macar sa-i mustri pe cei ce ne ispitesc. Da, mare adevar ai grait, pentru ca in fond asa se masoara gradul nostru de smerenie. Cel smerit in adevaratul sens al cuvantului , pe toate le primeste cu bucurie, fara tulburare. Sunt pasi greu de parcurs, lupte multe cu noi insine, cu vrajmasul atat cel vazut cat si cel nevazut. Treptele desavarsirii se parcurg cu multa rabdare, cu multa rugciune, post , pentru unii intr un timp mai scurt, pentru altii toata viata. Important sa ne dorim din tot sufletul sa parcurgem acest drum, nu din nu stiu ce obligatie, nu de fatada, ci cu acea voie launtrica a fiecaruia din noi. De vom mai mustra, nu-i capat de lume, de ne vom mai mahni, nu e o catastrofa, dar de nu vom sti a ierta, a iubi, chiar ca reprezinta o problema si atunci semnalul de alarma trebui tras si sa ne decidem prin voia libera data, in ce directie o pornim, ce cale urmam, caci fara iertare si iubire , credinta ramane o simpla utopie, o fata morgana, inselandu-ne pe noi insine si pe nimeni alt cineva.