S-a născut la 21 martie 1915, în familia pădurarului Emanoil Beldiman, din cătunul Arhanghel de lângă Râmnicu Vâlcea. După școala primară din satul natal, în 1927 tânărul Beldiman se înscrie la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După absolvire, la 10 august 1936 este hirotonit preot de episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului pe seama Mănăstirii Surpatele, din 1 noiembrie fiind salarizat de la bugetul de stat.
La 1 februarie 1938 este mutat în Parohia Bujoreni, situată în partea de nord a orașului Râmnicu Vâlcea, pe drumul ce duce înspre Sibiu. Parohia pe care preotul Gheorghe Beldiman a slujit-o până la sfârșitul vieții era alcătuită din satele Bujoreni, Olteni, Malul Alb și Lunca, în 1940 având 354 familii, respectiv 1.424 de suflete.
A slujit altarului și oamenilor, fiind permanent alături de cei păstoriți, prin operele de binefacere pe care frecvent le-a organizat și prin chemarea permanentă la potirul împărtășaniei. În 1940, Parohia Bujoreni era printre cele din Eparhia Olteniei care nu aveau nici un sectant. Totodată, părintele Beldiman a urmat cursurile Facultății de Teologie din București, unde la 19 decembrie 1941 a obținut diploma de licențiat în Teologie.
Doi ani mai târziu a urmat cursurile Seminarului pedagogic universitar din București. Deși nu făcuse nici un fel de politică, în circumstanțele alegerilor parlamentare din 1946, părintele Beldiman a acceptat să facă parte din delegația permanentă a Partidului Național Liberal-Tătărescu, din județul Vâlcea. Avea speranța plecării de la conducerea țării a comuniștilor, așa cum majoritatea românilor sperau.
La puțin timp, s-a înscris în „Frontul plugarilor”, însă, la fel, fără a duce o activitate militantă. Cu toate acestea, părintele Beldiman a intrat în vizorul organelor de Securitate. În documentele Securității figurează cu expresia: „Nu are manifestări ostile fățișe regimului, însă întreține legături cu elemente reacționare”.
Această opinie a „organelor competente” și antecedentele politice care figurau în arhivele fostei Siguranțe au constituit motivele ca în noaptea de 15 spre 16 august 1952, celebra noapte „a Adormirii Maicii Domnului”, să fie reținut și trimis în „detenție administrativă”. A primit o „condamnare administrativă” de 60 de luni. Până la 28 septembrie 1952 a fost deținut în Penitenciarul Pitești, apoi în ancheta Direcției Regionale de Securitate Pitești.
La 14 ianuarie 1953 a fost trimis la canal, la muncă forțată, în colonia de muncă Valea Neagră. Din 15 iulie același an, părintele Beldiman este la centrul de triere Văcărești, unde era un spital-penitenciar. Probabil că avea probleme de sănătate cauzate de regimul de muncă dur de la canal. Totuși, la 14 august 1953, părintele Gheorghe Beldiman este eliberat, întorcându-se în mijlocul familiei sale. (sursa: ziarullumina.ro)
