"Incinge-ti deci coapsele ca un viteaz si Eu te voi intreba si tu imi vei da lamuriri!
Unde erai tu, cand am intemeiat pamantul? Spune-Mi, daca stii sa spui.
Stii tu cine a hotarat masurile pamantului sau cine a intins deasupra lui lantul de masurat?
In ce au fost intarite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului,
Atunci cand stelele diminetii cantau laolalta si toti ingerii lui Dumnezeu Ma sarbatoreau?
Cine a inchis marea cu porti, cand ea iesea navalnica, din sanul firii,
Si cand i-am dat ca vesmant negura si norii drept scutece,
Apoi i-am hotarnicit hotarul Meu si i-am pus porti si zavoare
Si am zis: Pana aici vei veni si mai departe nu te vei intinde, aici se va sfarama trufia valurilor tale?
Ai poruncit tu diminetii, vreodata in viata ta, si i-ai aratat aurorei care este locul ei,
Ca sa apuce pamantul de colturi si sa scuture pe nelegiuti de pe pamant?
In revarsatul zorilor, pamantul se face rosu ca rosile peceti si ia culori ca de vesmant.
Cei rai raman fara noaptea (prielnica lor) si bratul ridicat este frant.
Ai fost tu pana la izvoarele marii sau te-ai plimbat pe fundul prapastiei?
Ti s-au aratat oare portile mortii si portiile umbrei le-ai vazut?
Ai cugetat oare la intinderea pamantului? Spune, stii toate acestea?
Care drum duce la palatul luminii si care este locul intunericului,
Ca sa stii sa-l calauzesti in cuprinsul lui si sa poti sa nimeresti potecile care duc la el acasa?
Tu stii bine, caci atunci erai nascut si numarul zilelor tale e foarte mare.
Ai ajuns tu la camarile zapezii? Ai vazut tu camarile grindinei,
Pe care le tin deoparte pentru vremuri de stramtoare, pentru zilele de batalie si de razboi?
Unde se risipesc aburii si se raspandeste pe pamant vantul de la rasarit?
Cine a sapat albie puhoaielor cerului si cine a croit drum bubuitului tunetului,
Ca sa ploua pe un pamant nelocuit si pe o pustietate unde nu se afla fiinta omeneasca
Si sa adape tinuturile sterpe si uscate si sa scoata pajiste de iarba din intinderea plesuva?
Are ploaia un tata? Cine a zamislit stropii de roua?
Din sanul cui a iesit gheata? Si cine este cel ce naste promoroaca din cer?
Apele se incheaga si se intaresc ca piatra si fata marii se face sloi!
Poti tu sa legi cataramele Pleaiadelor sau sa deznozi lanturile Orionului?
Poti tu sa scoti la vreme cununa Zodiacului si vei fi tu carmaci Carului Mare si stelelor lui?
Cunosti tu legile cerului si poti tu sa faci sa fie pe pamant ceea ce este scris in ele?
Poti tu sa ridici pana la nori glasul tau ca sa se sloboada peste tine potopul ploilor?
Esti tu in stare sa azvarli fulgerele si ele sa plece si sa-ti spuna: Iata-ne?
Cine a pus atata intelepciune in pasarea Ibis sau cine i-a dat pricepere cocosului?
Cine poate sa tina cu destoinicie socoteala norilor si sa verse pe pamant burdufurile cerului,
Ca sa se adune pulberea si sa se intareasca, iar bulgarii de pamant sa se lipeasca laolalta?
Tu esti cel ce aduci prada leoaicei si potolesti foamea puilor de leu,
Cand s-au ascuns in vizuini sau stau si pandesc ascunsi in hatisuri?
Cine are grija de mancarea corbului, cand puii lui croncanesc la Dumnezeu de foame si zboara incoace si incolo dupa hrana?”
Iata cat este de puternic Cel care a insuflat pe autorul acestor randuri! Iata cat este de bun si de capabil sa ne poarte de grija in toate nevoile vietii noastre: hrana, bunuri, imbracaminte. Cu ce conditie, insa? Sa-L punem pe El in viata noastra deasupra tuturor dorintelor noastre. Sa facem din El, din acest Dumnezeu atat de puternic, Stapanul si prietenul nostru, conducandu-ne toata viata dupa sfaturile si invatatura Sa.
Cineva, care a avut odata un accident groaznic, imi spunea: "Diavolul m-a pus sa plec in ziua aceea de acasa si sa patesc acest necaz?!” Dar, am zis: Oare diavolul este stapanul nostru?! Oare in mana lui suntem? Oare el hotaraste ce se intampla sau nu cu noi? Oare acest Dumnezeu, Care a creat toate, ne-a dat pe mana diavolului? De la acela asteptam noi dezlegarea problemelor noastre? Pe el l-am pus calauzitor in viata noastra, sau pe acest Dumnezeu bun care, desi locuieste in ceruri, este oricand gata sa vina pentru a "locui” in sufletele noastre?
Dumnezeu este gata sa fie calauzitor vietii noastre, gata sa ne ajute in fiecare problema a noastra, daca vom sti sa I-o cerem. Din pacate insa, sunt atatia oameni care-L "izoleaza” mai degraba, il limiteaza pe Dumnezeu la o cruce fugara, formala si aproape inconstienta. Sunt intre noi persoane care uita sau nu iau in seama faptul ca, dincolo de trupul acesta material, care sigur, isi cere drepturile sale, au si suflet, de care cel putin in sarbatori trebuie sa se ingrijeasca in mod deosebit.
Sunt oameni care nu inteleg ca nu se poate, asa cum zice evanghelia de astazi, sa slujeasca si lui Dumnezeu si lui mamona, pentru ca, vrand-nevrand, unul va ajunge sa se bucure in sufletul lor de mai multa cinste si de mai multa pretuire decat celalalt. Si, va fi oare Dumnezeu acela?…
Sunt persoane care si duminica si in sarbatori si tot timpul petrec la fel: in aceeasi agonie; in fuga aceasta dupa hrana, dupa bunuri materiale, dupa imbracaminte, oameni "al caror dumnezeu este pantecele lor”, potrivit Apostolului Pavel (Flp. 3, 19). Ei bine, pe acestia ii vizeaza evanghelia de astazi! Nu vrea, Doamne fereste, sa ne spuna ca bunurile materiale nu au nicio importanta pentru noi! Dimpotriva! Haideti sa ne aducem aminte ca Mantuitorului Hristos i-a fost mila de multimea care sedea si-L asculta si, pentru ca se facuse seara si era infometata, a binecuvantat painea si pestele si, inmultindu-le, a purtat grija de aceasta necesitate a firii (Mt., cap. 14 si 15).
Nu vrea Dumnezeu sa ne spuna ca nu trebuie sa ne ingrijim deloc de mancare, de bunurile materiale necesare si de imbracaminte, ci ne interzice sa ne facem din acestea mici "dumnezei”, care sa se substituie adevaratului Dumnezeu in sufletele noastre. Nu cumva preocuparea noastra numarul unu - grija, obsesie, stres - sa fie de ordin material, iar El sa ajunga sa ocupe in inima noastra un loc secundar, ultimul loc sau nici macar acela. Dumnezeu se vrea prezent permanent in sufletul si in preocuparile noastre.
Asa trebuie sa-L receptam, iar nu in felul in care a ajuns sa fie receptat astazi de tot mai multi: ca Unul "indepartat” si izolat undeva in cer, ce asista pasiv cum se nasc oamenii si mor, pentru ca dupa aceea sa ii ia la Dansul sau nu, fara insa a participa la viata lor si ei la a Lui. Eu cred ca pe Dumnezeu trebuie sa-L receptam ca pe "un prieten pe care-L tinem totdeauna de mana” si pe Care il simtim totdeauna aproape.
De ce aceasta? Pentru ca am vazut cine este Dumnezeu! Am vazut ca El este singurul in masura sa ne ajute in problemele, slabiciunile si nevoile noastre. El poate si-Si doreste sa fie prezent in fiecare act de-al nostru, numai sa-I cerem ajutorul si "sa-L tinem de mana” permanent.
Se spune ca un om cu viata imbunatatita a primit la batrinete de la Dumnezeu darul de a-si vedea trecutul. Si-a revazut viata pe care a parcurs-o, pasii pe care i-a facut in viata ca pe niste urme moi pe nisip. Si, intorcandu-se si reluandu-si firul vietii sale de la inceput, a vazut ca, de cele mai multe ori nu era numai o pereche de pasi, ci doua. Alaturi de urmele sale pe nisip era inca o pereche de pasi, si i-a zis Dumnezeu:
- Acestea sunt urmele Mele, care au fost alaturi de tine si ti-au calauzit pasii, sprijinindu-te totdeauna.
Uitandu-se mai bine insa, omul nostru a observat ca, in clipele cele mai grele ale vietii nu mai erau doua perechi de urme, ci doar una, si atunci a strigat la Dumnezeu si I-a zis:
- Bine, Doamne, tocmai in clipele cele mai dureroase si mai grele si cand aveam nevoie mai multa de Tine, m-ai lasat singur?
Si i-a zis Dumnezeu :
- Ia priveste mai bine urmele acelea!
Si uitandu-se, a vazut ca, de fapt, urmele nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, mai apasate si mai adanc infipte in nisip, si a zis:
- Doamne, ce inseamna aceasta?
- Ei bine, i-a raspuns Dumnezeu, in clipele cele mai grele din viata ta, pentru ca M-ai slujit si M-ai iubit, pentru ca M-ai chemat totdeauna si M-ai dorit, in clipele cele mai grele ale vietii tale Eu te purtam pe umerii Mei!…”
(Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011, PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor)
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ii-141288.html