View Single Post
  #5  
Vechi 24.06.2023, 20:59:26
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.968
Implicit

Citat:
În prealabil postat de David_1859 Vezi mesajul

Pe de altă parte, avînd în vedere că înregistrarea pare mai veche, dar este promovată ca răspunzînd unor lucruri noi, probabil că ea se vrea un soi de răspuns, cum am spus mai sus profetic, adică spus dinainte, la niște așa-zise „atacuri” mai recente la adresa popii Necula. Așa cum răspunsuri au fost parțial și într-un podcast cu un oarecare Bobonete, în care se lăuda cu peste 50 de cărți scrise, cărți pe care nu știu dacă i le-a citit sau i le citește cineva, dar ce mai contează, important este că le-a scris, chiar dacă după numărul lor și după un anumit principiu enunțat chiar de „dumnealui”, par cam scrise așa „pe bandă rulantă”, așa cum apar și podcasturile sau alte înregistrări care curg fluviu, de parcă îți vine să crezi că în BOR nu există decât un singur popă și acela e Necula. Un „preot al neamului”, cum zice el, poate chiar singurul. Și referindu-mă la principiul menționat, nu știu unde am citit că zicea că la fiecare sfîrșit sau început de an, Necula se așează la masă pentru „a scrie noua carte a anului”. Deci, după ce că este glosoman, vedem că e și grafoman.

Părintele Necula a fost invitat pe unde a mers, în multe locuri era încadrat ori la stânga or la dreapta de alt preot, câteodată de vreun stareț, ierarh sau era ierarhul în sală.
Cum nu l-a acuzat nimeni că se autoinvită prin diferite locuri, cred că are agenda plină de tot felul de invitații și oamenii trag de el să vină.

E drept că poate să nu le dea curs, a zis că se retrage după Referendum, dar e chemat în multe proiecte.

Cât despre contestatari, de prin 2010 încoace era contestat pe unele bloguri, deci el e o cunoștință mai veche a criticilor lui.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote