[I.Calin]

În prealabil postat de camy_d

Aşa este. Până la urmă cum o să poţi evalua care este mai bun, în absenţa unui părinte văzător cu duhul? Eseul cred că e soluţia cea mai bună, nici întrebări teoretice, unde nu vezi decât cunoştinţele respectivului. Într-un eseu poţi vedea nu numai cine a învăţat, dar şi rezonanţa sufletească într-o oarecare măsură.

Deci în primul rând e singurul mod în care îi poţi evalua.

În al doilea rând, cum ai precizat şi tu, nu se poate practică fără teorie; ce-i drept, poţi şi să fii bun teolog, fără a fi un bun trăitor (chiar tu eşti bun la teologie), dar nu poţi fi un bun trăitor, dacă nu cunoşti canoanele, rânduielile.

Și ce te faci cu cei care nu știu să scrie ceea ce simt în rugăciune și ceea ce percep întru Hristos? Crezi că oricare dintre cuvinte pot să cuprindă iubirea și măreția întâlnirii cu Hristos? Ce te faci cu cei care, chiar dacă simt ceva, nu pot exprima în scris, sunt doar buni oratori, sunt oameni care transmit frumos și minunat ce au de spus numai prin viu grai? A scrie un eseu necesită niște competențe pe care nu garantez că le au toți marii duhovnici.

Și nu mă refer la eseul de tip compunere din școli, de altfel, plictisitor de citit și chinuitor de corectat, mă refer la arta de a convinge pe cineva de ceva prin eseu; e greu, domniță, tare-i greu, chiar și pentru cei care sunt "cimentați" în învățătură. Nu toți suntem Cioran, adică artiști ai stilului fără fond.