[Florin-Ionut]

În prealabil postat de N.Priceputu

Pentru cei care tind să se scârbească de mâncare: Există pericolul grav al anorexiei. Am avut o cunoștință care, pornind de la o dorință obsesivă de a slăbi (deși nu fusese grasă), a ajuns să simtă dezgust pentru mâncare. În cele din urmă, din nefericire, a murit.
Deși dezgustul față de carne, mai ales când e crudă, îl înțeleg, cred că față de celelalte alimente nu trebuie să se manifeste.

Dacă te referi la mine, să știi că eu trebuie să iau în greutate și pentru aceea postesc. Nu mă scîrbesc de mîncare, mă bucur de alimente ca orișicine.

Mă tem, de asemenea, să nu existe un risc asemănător și cu postul total. După câteva zile, când foamea nu te mai încearcă, ajungi într-o stare din care s-ar putea să nu mai vrei să te întorci. Te simți mai ușor, mai curat, poate chiar mai spiritualizat. Însă mă tem că pentru cei care n-au un bun echilibru psihic este un mare risc.

Tocmai că s-a practicat postul și în sanatorii, unde oameni cu probleme psihice și-au îmbunătățit mult starea, sub supraveghere. Nu rețin în ce carte am citit asta.

După alea 3 zile, metabolismul se schimbă și îți consumi din grăsime. Foamea dispare, stomacul se micșorează, burta devine concavă. După cîteva săptămîni, funcție de corpul tău, organismul începe să caute și alte surse de energie pentru a supraviețui. Atunci orice țesut mort, orice tumoare sau obiect străin și nefolositor trupului e atacat și, dacă se poate alege ceva din el, e consumat. Altfel, e scos afară, eliminat. În felul acesta s-au tratat oameni de anumite forme de cancer - se poate verifica dacă nu crezi.

În cele din urmă toate resursele se epuizează și creierul dă comanda să fie consumată masa musculară (pînă acum se pierde puțin din mușchi, dar numai ce e în plus și inutil - masa de care nu ai nevoie (dar aici nu-s 100% sigur, dar cert e că se pierde puțin și din mușchi)). Abia atunci îi se face brusc o foame grozavă, de-ți vine să mănînci orice. Atunci postul e gata și trebuie cu extrem de mare atenție să revii la alimentația graduală, făcînd treptat tranziția la dieta obișnuită.

Pentru cei care se roagă acest echilibru trebuie să vină din rugăciunea însăși și din legătura cu duhovnicul, cu Biserica, care ne învață ca pe toate să le facem cumpătat.

Corect! Aici mintea fiecăruia dictează și corpul suportă consecințele stilului de viață, ale alimentației, respectării posturilor rînduite de Biserică șamd. Un preot mi-a spus cu gura lui că, dacă n-ar fi posturile ortodoxe, ar mînca zilnic hrană animală. Nu e duhovnicul meu, oricum.