Citat:
În prealabil postat de AlexieOmulLuiDumnezeu
Buna!Am 13 ani si sunt fata.Inca nu i-am zis preotului ca am un gand de a ma duce la manastire.De ce?Pentru ca nu mai vreau sa mai vad spurcaciunile acestei lumi.Acolo imi castig mantuirea mai repede.Si cand o sa cresc mai mare sunt sigura ca acest gand o sa-mi dispara.Am o sora la manastire si m-a fascinat cantecele lor ,notele psaltice,portul negru pe care trebuie sa-l poarte permanent.De asemenea stiu ca sunt si multe ispite acolo.Dar nu sunt sigura ca le voi putea depasi.Am vazut cat de diferita este lumea acolo fata de aici.Pace,liniste,intelegere.Ar trebui sa ma duc de pe acuma sau ar mai trebui sa astept?
|
Fata draga, te poti mantui si daca esti in Sahara, si daca esti la New York, si in pustie si in manastire... A fi calugar inseamna mai mult decat a purta haine cernite si a canta. Calugaria (precum casatoria) e pentru toata viata si, oricum, ca si aceasta, se face la o varsta majora. Il iubesti tu atat de mult pe Dumnezeu incat sa renunti la toate pentru el? SI la mama si la tata, si la toate ocupatiile tale? Acolo vii sa Il slujesti pe El, nu sa fugi de lume.
Ai citit vreodata experientele parintilor Cleopa, Boca, Paraianb sau altii despre calugarie, ce ii indeamna acestia pe oameni?
- Revenind la alt subiect, parinte, spuneti ca in calugarie sunt cei mai multi ratati si ca in calugarie trebuie sa intre oameni de exceptie. Ce inseamna om de exceptie?
-Inseamna un om care nu se joaca cu viata lui, un om care stie ce-i calugaria, stie ceea ce a lasat si ceea a gasit si care nu mai poate fi clintit din calea calugariei. Adica, nu oameni cu lipsuri, pentru ca in manastiri sunt foarte multi oameni cu lipsuri, lipsuri fizice, psihice, oameni fara cultura, oameni care nu s-ar fi descurcat in viata comuna. Or, acestia niciodata nu vor fi niste calugari buni, vor fi niste domiciliati si niste improvizati la manastire. Daca te duci prin manastiri si cercetezi, poti constata multi din acestia, care nu sunt nici de casatorie, nici de calugarie. Acestia nu inainteaza, nu fac parte din randul oamenilor de exceptie. Un om de exceptie este un om care ar fi putut face fata si in casatorie si care nu e refugiat la manastire.
- Poate sa creada cineva despre sine ca este om de exceptie?
- Poate! Daca este, poate. Pentru ca smerenia nu inseamna sa negi niste lucruri pe care esti sigur ca le ai. Adica, in general, omul cand se duce la manastire, nu se gandeste ca-i de exceptie s-au nu-i de exceptie. Dar numai oamenii de exceptie pot duce o viata mai presus de obisnuit.
- Va cerut vreodata cineva, vreun ucenic, parerea daca e de exceptie sau nu?
- Nu. Nu mia cerut-o. Poate ca nici n-as fi putut s-ai spun, pentru ca el trebuie sa stie mai bine decat mine daca e sau nu e de exceptie. Dar, in orice caz, un om care poate sa faca niste lucruri care sa-l recomande, care a facut o facultate, deja e nadejde ca nu e unul de rand. Dupa aceea, faptul ca poate sa renunte la anumite lucruri - poate sa tina post - arata ca nu e un om oarecare, ci e un om care se evidentiaza prin ceva. Si atunci poti sa spui ca e un om de exceptie. Sunt unii oameni care, de exemplu, fac niste lucruri obisnuite, dar daca le ceri mai mult de cat fac, atunci nu mai pot face, si in calugarie trebuie sa faci si niste lucruri care sunt mai presus de tine.
- Deci, parinte, ca o concluzie, exista vocatie monahala?
- Exista, sigur ca da! Asa cum exista vocatie pentru casatorie, pentru studiu, asa exista si o vocatie monahala.
- Cum sar putea descoperi?
- Mai intai de toate o poti descoperi in faptul ca te simti bine in preajma calugarilor, te simti bine pe la manastiri, te simti bine acolo unde se duce o viata superioara, ai o inclinatie spre asta. Eu, de exemplu, din copilarie am simtit ca asta mie calea mea, mi-am dorit totdeauna, ma bucuram de un calugar; cand ma intalneam cu un calugar era o chestiune exceptionala pentru mine, o bucurie. Asta inseamna ca am avut o vocatie monahala.
- Parinte, in legatura cu motivele care l-ar duce pe om la calugarie. Poti veni la calugarie din dorinta de a fi desavarsit?
- Poti, daca stii cei desavarsirea. Unii zic ca vin la calugarie pentru a se mantui, ca si cand mantuirea nu ar fi si in alta parte. Unul a zis aici, la manastire, cand a fost intrebat, "de ce-ai venit sa te faci calugar?", ca el vrea sa duca viata curata, iar celalalt l-a intrebat: "dar ce, eu duc viata spurcata?".
E adevarat, fiecare are motivele lui. Poate ca unii vin la calugarie fara sa stie de ce vin, dar dupa aceea se valideaza, daca se valideaza. La manastire e nevoie de oameni. Sunt unii care vin la manastire si care-s primiti pentru a fi oameni la manastire. Si atunci, daca-ti vine unul la manastire, zici: "hai sa-l incercam, poate ramane la noi". Cei mai multi, de fapt, daca sunt oameni simpli si fara o inteligenta deosebita, nu stiu ce fac - atunci cand se fac calugari. As putea zice ca, intr-un fel, nici eu n-am stiut ce fac atunci cand m-am facut calugar, desi eram absolvent de Teologie.
- E corect sa te calugaresti din dorinta de a urma exemplul Sfintilor, avand in vedere ce spune Sfantul Apostol Pavel, "urmati exemplul mai marilor vostri "?
- Da, numai ca mai marii vostri pot fi si oameni cu familie!
- Poate cineva sa fie calugar adevarat daca se calugareste urmand exemplul unui prieten, sau al unei prietene? De exemplu, daca prietena cu care urma sa se casatoreasca merge la manastire, sa mearga si el la manastire?
- Nu cred ca e un motiv de calugarie.
Un motiv real de calugarie este sa-i slujesti lui Dumnezeu pe calea calugariei. Toate celelalte sunt improvizatii. Poate ca este motivul tau, dar nu-i corect. Corect este sa te faci calugar pentru ca doresti si pentru ca vrei sa fi calugar.
(Tot articolul aici -http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/parintele-teofil-paraianu-despre-casatorie-calugarie-68441.html)