Problema salutului nu este așa de simplă.
Pleacă de la o simpla prezentare de intenție, regăsită și la animale, și ajunge la mărturisire de credință sau convingeri precum și la instrument de întărire a comunității.
De pildă cîinii se salută, își prezintă intențiile și reacționează ca atare.
Pentru creștini, salutul este o mărturisire de credință. Ceea ce este în sine foarte complicat.
Salutul menționat la început este originar în comunitățile ardelene greco-catolice.
În zonele din Ardeal, Crișana, de pildă, unde cele două comunități se învecinează se poate observa și azi cum credincioșii (azi poate ortodocși) din satele care au fost în majoritate greco-catolice salută: "Lăudăm pe Iisus - În veci. Amin!" iar în satele care au fost mereu majoritar ortodoxe se salută: "Doamne ajută! " sau "Doamne dă binie!" cu răspunsuri variabile precum :"În veci. Amin!" sau "La tătă lumea!" și uneori "Și rău la nimeni".
Regulile de întîlnire sînt pe cît de ancestrale, pe atît de complexe dar de bun simț.
"Bună ziua!" se folosește pentru străini, de obicei "domni", funcționari, persoane care necesită prudență sau nu pot fi identificate ca aparținînd unui grup etnic/social/profesional. "Să trăiți!" - se adresează militarilor, jandarmilor ori polițiștilor.
Aceste saluturi presupun politețe dar și înstrăinare.
Cu toate acestea sînt ocazii în care, de pildă un milițian, a fost salutat cu "Doamne dă binie!". Nu atît pentru a sfida comuniștii, cît pentru a-i aminti omului de cine aparține el cu adevărat.
Cînd se întîlnesc persoane care se cunosc dar sînt din confesiuni diferite, cel în deplasare, sau cel mai tînăr, ori cel ce intră undeva salută primul, conform cu obiceiul său, celălalt răspunde de obicei conform obiceiului celui care i se adresează.
De exemplu la "Lăudăm pe Iisus" ortodoxul răspunde cu "În veci, amin!", sau la "Doamne ajută!"/ "Doamne dă binie!" greco-catolicul răspunde "Doamne ajută!" sau cele menționate.
Iertare pentru mesajul lung. Cred că explică de ce nu salutam atît de des cu "Lăudăm pe Iisus" și totodată lămurește regulile din popor, în acest caz dintre Crișuri, cu privire la salut.
În timpurile noastre, putem aplica aceste reguli la fel.
Nu este cazul să fim ostentativi fluturînd apartenența noastră la cult, dar nici nu este cazul să ne dăm ferim să ne mărturisim/recunoaștem credința și să o întărim în coreligionarii noștri.
|